Peste 30 de dezbateri publice în pregătirea Președinției române a Consiliului UE
Telex » Știri
22 noiembrie 2016
Cancelaria Primului-Ministru lansează o serie de dezbateri publice pe temele și politicile prioritare ale României în pregătirea preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, în 2019. Concluziile dezbaterilor vor contribui substanțial la definirea priorităților pe care ţara noastră le va propune pentru mandatul său de Președinte al Consiliului UE din primul semestru al anului 2019. Propunerile vor fi ulterior discutate cu Finlanda și Croația, în vederea definirii priorităților programului comun al acestui trio.
Primul eveniment va avea loc mâine, 23 noiembrie 2016, și este dedicat sectorului digital. Seria de de dezbateri se va încheia în iulie 2017. Pe lângă dezbaterile tematice, sunt incluse şi o serie de evenimente specifice de informare, dedicate explicării oportunităţilor şi provocărilor pe care Preşedinţia Consiliului UE le implică pentru diferite grupuri ţintă: învățământul preuniversitar și universitar, mediul de afaceri, patronate, sindicate, societatea civilă.
Instituțiile guvernamentale și organizațiile societății civile, mediul academic, mediul de afaceri, precum și oricare alte entități interesate sunt invitate să organizeze și dezbateri publice suplimentare în domeniile în care activează, pentru a contribui la discutarea și identificarea priorităților naționale pe care România le poate promova la nivel european.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale