MyWIZ, secretul contabililor de succes
Peste 40% dintre companiile din Japonia nu intenționează să folosească inteligența artificială

Peste 40% dintre companiile din Japonia nu intenționează să folosească inteligența artificială

Numărul 29-30, 24 iul. - 6 aug. 2024  »  Lumea în care trăim

Aproape un sfert dintre companiile nipone au adoptat inteligența artificială (AI) în afacerile lor, în timp ce peste 40% nu intenționează să folosească tehnologia de vârf, arată datele unui studiu publicat de Reuters, relatează Agerpres. Studiul, realizat pentru Reuters de Nikkei Research, s-a derulat în perioada 3-12 iulie, în rândul a aproximativ 250 de companii, sub protecția anonimatului. Aproximativ 24% dintre respondenți au spus că au introdus deja AI în afacerile lor, iar 35% intenționează să o facă, în timp ce restul de 41% nu au astfel de planuri, ceea ce ilustrează diversele grade de înglobare a inovației tehnologice în rândul firmelor din Japonia.

La întrebarea „ce obiective au când adoptă AI”, care permite multiple răspunsuri, 60% dintre respondenți au spus că încearcă să facă față deficitului de angajați, 53% vor să reducă costurile cu forța de muncă, iar 36% au citat accelerarea activităților de cercetare-dezvoltare (R&D).

În privința obstacolelor în calea implementării AI, un director al unei companii de transport a făcut referire la "anxietatea în rândul angajaților privind posibilele concedieri". Alte obstacole se referă la lipsa de expertiză tehnologică, cheltuieli semnificative de capital și temeri privind fiabilitatea, conform studiului.

Sondajul arată, de asemenea, că 15% dintre respondenți s-au confruntat cu atacuri cibernetice în ultimul an și 9% au avut parteneri de afaceri care au fost afectați de atacuri cibernetice.

În privința pagubelor, 23% dintre cei care au fost afectați de atacuri cibernetice - fie ei înșiși, fie au avut parteneri de afaceri care au fost ținta - au spus că afacerile au fost oprite temporar, iar 4% s-au confruntat cu scurgeri de informații.

Pentru îmbunătățirii securității cibernetice, 47% din respondenți externalizează serviciile de apărare, în timp ce 38% au proprii specialiști.

(Copyright foto: www.freepik.com)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.