Peste 456.000 de tranzacții imobiliare în S1
Telex » Știri
3 august 2016
456.070 tranzacţii imobiliare au fost înregistrate la nivel naţional în primele şase luni ale anului 2016, cu peste 40.000 mai multe faţă de perioada ianuarie-iunie 2015, a informat, astăzi, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. În luna iunie a.c., au fost tranzacţionate 80.173 de imobile în toată ţara, în creştere cu aproximativ 1000 faţă de luna precedentă. Comparativ cu iunie 2015, numărul tranzacţiilor a crescut cu aproape 7000. Cele mai multe tranzacţii imobiliare, în primul semestru al anului curent, au fost înregistrate în Bucureşti – 45.260, Ilfov – 25.905 şi Timiş – 22.029. Mehedinţi (4256), Gorj (4222) şi Bistriţa-Năsăud (3824) sunt judeţele în care au fost consemnate cele mai puţine imobile tranzacţionate în S1 2016.
În primul semestru al anului 2016, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel naţional a fost 96.946, în creştere cu peste 11.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. Numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară efectuate la nivel naţional în primele şase luni ale anului este de aproape 3,2 milioane, în scădere cu 83.923 comparativ cu perioada similară a anului 2015.
(Sursa: Agerpres)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni