Peste 5.000 de joburi pentru candidați „entry level”, disponibile în orașele mari din România
Telex » Știri 3 octombrie 2019
Mai mult de 5.000 de locuri de muncă tip „entry level” (între 0 şi 2 ani experienţă) sunt disponibile, în prezent, în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Braşov, reiese din datele statistice publicate de platforma de recrutare online BestJobs, informează Agerpres. Conform analizei, în primele nouă luni ale anului, candidaţii au efectuat peste 120.000 de căutări pe această platformă folosind cuvintele-cheie „entry level”, iar companiile au primit peste 270.000 de aplicări la joburile de acest tip postate în cadrul platformei.
Anunţurile de recrutare care au strâns cei mai mulţi aplicanţi au fost în domenii precum vânzări, resurse umane sau financiar-contabil, cu până la 3.000 de aplicări pentru un job din aceste domenii.
Din totalul celor 5.000 de posturi libere „entry level” existente în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Braşov, cele mai multe sunt în domenii precum BPO (Business Process Outsourcing) - 13%, IT (9,6%), vânzări (8%), financiar şi contabilitate (6%), administrativ şi logistică (4,71%) şi resurse umane (3,5%).
În ceea ce priveşte previziunile specialiştilor în recrutare, în ultimul trimestru al anului în curs, 40% dintre joburile noi vor fi adresate candidaţilor începători, cu mai puţină experienţă profesională. „Companiile sunt nevoite să acopere cu 15% mai multe poziţii noi în ultimul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2018. Vor fi oportunităţi de carieră atât pentru persoanele cu experienţă, dar şi pentru juniori şi studenţi (...) 70% dintre companiile sondate vor scoate până la 10 joburi noi pe piaţă în ultimele trei luni ale acestui an, iar 40% dintre acestea se vor adresa segmentului de candidaţi entry level”, se arată în concluziile cercetării.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național