Peste 86.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în primele cinci luni
Telex » Știri 22 iunie 2022
Un număr de 86.373 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele cinci luni ale acestui an, conform datelor publicate de instituție, citate de Agerpres. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 mai, 39.335 au peste 45 de ani, 16.784 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 14.836 au între 25 și 35 de ani, iar 15.418 sunt tineri sub 25 de ani, dintre care 11.388 tineri NEET (Not in Education, Employment or Training, n.r.).
De asemenea, numărul femeilor încadrate este de 39.434, iar cel al bărbaților de 46.939, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 45,66 %, respectiv de 54,34%.
În funcție de rezidență, 44.591 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 41.782 persoane sunt din mediul rural.
Potrivit datelor ANOFM, nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că majoritatea are studii liceale (28.241), gimnaziale (21.268), profesionale (20.233), 8.987 fiind cu studii universitare.
Totodată, din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în cursul acestui an, 36.786 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Într-un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate, pe primul loc se află București (7.342), urmat de Timiș (6.726) și Neamț (3.928).
În anul 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 188.087 de persoane.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național