Peste 9.000 de magazine din România afectate de închiderea mall-urilor
Numărul 13-14, 7-22 aprilie 2020 » Analize și sinteze
Peste 9.000 de magazine din România sunt afectate de decizia autorităților de a suspenda temporar activitatea de comercializare a bunurilor considerate neesențiale din cadrul centrelor comerciale, provocând pierderi ca urmare a unor venituri neîncasate cuprinse între 15 și 20 de milioane de euro, relevă o analiză a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinocțiu, informează Agerpres. Datele consultanților imobiliari arată că stocul de retail modern (mall-uri, parcuri de retail și galerii comerciale) din România este de circa 3,9 milioane de metri pătrați, din care supermarketurile și hipermarketurile (principala categorie de magazine rămase deschise), reprezintă circa 23%.
Estimările companiei de consultanță imobiliară evidențiază faptul că, în privința veniturilor neîncasate, se ia în calcul un nivel al vânzărilor mediu într-o perioadă cu activitate normală pentru un astfel de centru comercial, la 2.000 de euro/mp/an.
Potrivit sursei citate, la nivel internațional, în contextul actual, dar și al pierderilor financiare rezultate din fiecare zi de neoperare, marii retaileri și casele de modă cu tradiție au început să se implice în lupta împotriva răspândirii COVID-19, în vederea reluării activității normale și redeschiderii magazinelor.
Astfel, unele mari grupuri din acest sector au demarat producția de substanțe dezinfectante, iar altele s-au reorientat către producția echipamentelor medicale de protecție. „Aceste lucruri se întâmplă mai ales în contextul în care retailerii de modă și de beauty au stocuri imense de produse nevândute în această perioadă. Suspendarea programului de fashion week sau nelansarea colecțiilor de toamnă-iarnă 2020 sunt lucruri fară precedent, la care piața trebuie să se adapteze”, notează specialiștii Cushman & Wakefield Echinox.
„Observăm, de asemenea, un val de solidaritate nu numai în țările din vest, dar și în România, în ceea ce privește antreprenorii locali și business-urile mici care au nevoie de un suport susținut pentru a putea rezista și continua activitatea după această perioadă. Donațiile majore realizate prompt de o populație receptivă și empatică reprezintă un semn de civilizație și solidaritate față de mediul social și economic în care trăim. Ca alternativă viabilă deja, în funcție de modul în care va reuși să gestioneze volumul actual mărit de cereri, comerțul online ar putea deveni un segment câștigător pe termen lung, prin conservarea unei cote semnificative din piața de retail câștigată în aceste zile. În timp ce comerțul online pentru produse de lux (sau produse neesențiale) a scăzut dramatic în ultima lună, retailerii de produse alimentare și de uz caznic care erau deja pregătiți pentru operațiuni online au avut de câștigat”, se menționează în analiza de specialitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial