Peste jumătate din companiile globale au în plan să realizeze achiziții, în 2020 (studiu EY)
Telex » Știri 31 octombrie 2019
Mai mult de jumătate (52%) din corporaţiile globale plănuiesc să realizeze achiziţii în anul următor, iar sectoarele în care vor exista astfel de mişcări sunt serviciile medicale, bunurile de consum, sectorul energetic, imobiliar şi de tehnologie, relevă studiul EY Global Capital Confidence Barometer (CCB), ajuns la cea de-a 21-a ediţie, informează Agerpres. Conform cercetării, două treimi (66%) dintre respondenţi intenţionează să aloce peste 25% din capitalul total dedicat investiţiilor în tehnologie, în timp ce peste jumătate dintre directorii executivi (56%) vor să realizeze aceste investiţii prin intermediul achiziţiilor, al asocierilor de tip joint ventures sau al fondurilor externe cu capital de risc. În acelaşi timp, aproape două treimi dintre respondenţi (61%) întâmpină dificultăţi în atragerea talentelor cu abilităţile necesare, acest procentaj fiind şi mai mare în Regatul Unit al Marii Britanii (66%) şi Germania (72%).
Sondajul EY arată, totodată, că sectoarele unde vor exista fuziuni importante în perioada următoare sunt: serviciile medicale, bunurile de consum, sectorul energetic, imobiliar şi de tehnologie.
În topul destinaţiilor pentru investiţii, SUA ocupă primul loc. De asemenea, studiul constată că atractivitatea Marii Britanii se menţine, investitorii considerând-o a doua destinaţie preferată pentru investiţii, la nivel global. SUA şi Regatul Unit au devansat Germania (locul 3), China (4) şi Canada (5).
Studiul Global Capital Confidence Barometer evaluează gradul de încredere a companiilor în perspectivele economice şi identifică tendinţele şi practicile conducerilor în ceea ce priveşte modul în care companiile îşi gestionează planurile referitoare la capital. Studiul a fost realizat prin intervievarea unui eşantion format din peste 2.900 de executivi din 45 de ţări, dintre care 70% aveau funcţii de CEO, CFO şi alte funcţii executive superioare.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane