MyWIZ - Business în cloud
Petre Daea: Fermierii vor primi despăgubirile pentru culturile semănate în toamnă până la finele acestui an

Petre Daea: Fermierii vor primi despăgubirile pentru culturile semănate în toamnă până la finele acestui an

Telex » Știri 5 decembrie 2022  

Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, însămânțate în toamna anului trecut, vor fi plătite fermierilor până la sfârșitul acestui an, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, precizând că în prezent se lucrează la inventarierea suprafețelor calamitate pentru porumb și floarea-soarelui. "Am elaborat și am pus în mișcare un act normativ pentru despăgubirea la culturile agricole care au fost semănate în toamna anului agricol 2021. Am prevăzut o sumă importantă în bugetul Ministerului Agriculturii, cu aprobarea Guvernului, validată prin rectificare bugetară, în așa fel încât să dăm până la sfârșitul anului despăgubirile la culturile semănate în toamnă. Fermierii vor primi banii, până la finele acestui an, doar pentru culturile care au fost semănate în toamnă. Pe de altă parte, acum facem inventarierea suprafețelor calamitate la culturile de primăvară, la porumb și la floarea-soarelui. Trebuie să vedem care este suprafața, gradul de afectare, evaluăm și decidem în funcție de situația dată", a subliniat Petre Daea.

Ministrul a precizat că în Planul Național Strategic (PNS) a prevăzut crearea unei structuri pentru gestionarea acestor situații "foarte aprige și foarte grele", în așa fel încât bugetul să fie degrevat de alocarea unor sume considerabile pentru despăgubiri. "Văzând situațiile acestea foarte aprige și foarte grele pentru fermieri, dar și din punct de vedere al gestionării din partea Guvernului, pentru că nu este ușor să gestionezi un fenomen de genul acesta care afectează fiecare fermier din România și să cuantifici exact care sunt pierderile, am proiectat prin Planul Național Strategic un mod de susținere a riscului, creând și o structură care se va ocupa de gestionarea acestor fenomene. Ministerul Agriculturii trebuie să iasă din jocul acesta al analizei calamităților, să fie degrevat bugetul și să fie degrevată și autoritatea statului în determinarea pierderilor pur și simplu", a transmis ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, fondul prin care se vor susține aceste riscuri va fi alimentat din trei surse principale, respectiv din contribuția fermierilor, din alocări bugetare și din fonduri europene.

"O să fie o structură de sine stătătoare care constată pierderile, dar care poate să și gestioneze decontarea efectelor înregistrate în urma fenomenelor naturale. Fondul care va fi creat se alimentează din trei surse principale: din contribuția fermierilor, până la 3% din plățile directe, dintr-o alocare bugetară din partea statului și dintr-o alocare specială din partea Comisiei Europene, prin Planul Național Strategic. Acest concept este stabilit în PNS. Am stabilit printr-un ordin al ministrului un grup de lucru care se va ocupa de realizarea acestei structuri", a menționat ministrul.

Întrebat dacă este corect modul de calcul al despăgubirilor, în condițiile în care fermierii s-au plâns de acest lucru, Petre Daea a precizat că întreg procesul de evaluare a pagubelor și de decontare a pierderilor se face cu aprobarea Comisiei Europene, "într-o regulă bine stabilită, care nu poate fi încălcată".

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat pe 17 noiembrie că peste 16.000 de fermieri afectați de seceta pedologică, pe o suprafață de circa 250.000 hectare de culturi înființate în toamna anului 2021, vor beneficia de un ajutor de stat sub forma unui grant financiar în valoare de 365 de milioane de lei.

Ajutorul va fi de maximum 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100%, prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuantumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.

Compensațiile acordate ca ajutor de stat sub formă de grant financiar unitar pe hectar pentru fiecare cultură afectată reprezintă maximum 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maximum 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.