MyWIZ - Business în cloud
Petre Daea: România e în faza finală cu Planul Național Strategic; toate observațiile CE au fost prelucrate

Petre Daea: România e în faza finală cu Planul Național Strategic; toate observațiile CE au fost prelucrate

Telex » Știri 5 septembrie 2022  

România este „în faza finală” cu Planul Național Strategic (PNS), iar toate cele peste 370 de observații făcute de Comisia Europeană au fost „prelucrate”, însă nu au fost validate deocamdată din cauza vacanței pe care au avut-o funcționarii europeni, dar până la 1 octombrie lucrurile ar urma să fie „foarte clare”, a declarat, la Arad, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, citat de Agerpres. Ministrul a spus, într-o conferință de presă, că la PNS „s-a lucrat mult, foarte atent” și „este un document foarte laborios, schimbat mult față de politica agricolă comună pe ciclul 2014 - 2020, cu o deplasare mai accentuată spre mediu și cu restricții mai puternice din acest punct de vedere, dar cu o claritate mai bună din punct de vedere al proiecției pentru susținerea fermierilor în perioada următoare”.

„Suntem în faza finală cu acest Plan Național Strategic, el a fost încărcat în comunicarea cu Comisia Europeană, au venit o serie întreagă de observații, și nu puține, peste 370 de observații care au trebuit să fie prelucrate. Sperăm ca odată cu încheierea vacanței celor de la Comisia Europeană să putem să validăm acest Plan Național Strategic. Sunt doar șapte țări care au încheiat acest obiectiv, sunt 20 în prelucrarea datelor, între care și România. Nu este un termen anume, însă noi ne-am programat ca până la 1 octombrie lucrurile să fie foarte clare pentru România. Sunt clare la această dată pentru noi, nu sunt clare pentru Comisia Europeană. Și spun că sunt clare pentru că toate observațiile pe care le-a făcut Comisia Europeană noi le-am prelucrat și am comunicat modificările care au fost necesare în viziunea Comisiei Europene. Însă nu au fost validate sau mai bine spus nu au fost autorizate aceste modificări pentru că au avut această perioadă de vacanță”, a explicat ministrul.

„Suntem pregătiți cu tot Planul, nu avem nicio problemă din punct de vedere al interpretării corecte a obiectivelor pe care și le-a introdus în conceptul general Uniunea Europeană și pe care noi le-am asimilat, având în vedere specificitatea condițiilor și specificitatea agriculturii țării românești”, a adăugat ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.