PFA-urile și întreprinderile individuale pot solicita modificarea obiectului de activitate până la 16 ianuarie
Telex » Știri 8 ianuarie 2019
Miercuri, 16 ianuarie, este ultima zi în care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) pot solicita Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182 /2016, reaminteşte, într-un comunicat, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
Potrivit acestui act normativ, PFA-urile pot avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce o întreprindere individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN. De asemenea, PFA-urile pot desfăşura activităţile pentru care sunt autorizate, singure sau împreună cu cel mult trei persoane angajate cu contracte individuale de muncă, iar o întreprindere individuală poate avea cel mult opt salariaţi, în aceleaşi condiţii legale. Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, a intrat în vigoare la 17 ianuarie 2017, cu un termen de doi ani pentru modificarea menţiunilor la ONRC.
„În realizarea obligaţiilor prevăzute de lege, persoana fizică autorizată sau întreprinderea individuală poate opta pentru modificarea formei de organizare, în condiţiile legii. Modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare se realizează, în baza cererii adresate oficiului registrului comerţului competent, cu titlu gratuit”, precizează MMACA.
În termen de 60 de zile de la împlinirea celor doi ani, respectiv începând cu data de 19 martie 2019, ONRC radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.
Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a ONRC – www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial