Philip Lane (BCE): Zona euro se confruntă cu riscul psihologiei inflaționiste
Numărul 25-26, 29 iun. - 12 iul. 2022 » Lumea în care trăim
Rata anuală a inflației în zona euro, care a atins în luna mai nivelul record de 8,1%, riscă să alimenteze psihologia inflaționistă, a avertizat, la Londra, economistul șef al Băncii Centrale Europene (BCE), Philip Lane, referindu-se la tendința consumatorilor și a companiilor de a-și ajusta obiceiurile, anticipând prețuri mai ridicate, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Odată ce se stabilește psihologia inflaționistă, consumatorii își anticipează cheltuielile, astfel încât „să bată” creșterea prețurilor, în timp ce firmele încep să majoreze propriile lor prețuri, așteptând costuri mai ridicate, ambele comportamente perpetuând inflația.
„Avem acum rate extrem de ridicate ale inflației și cu siguranță am putea fi într-o lume în care psihologia inflaționistă ia amploare”, a declarat Philip Lane
Potrivit unei estimări Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 8,1% în luna mai 2022, de la un nivel de 7,4% în aprilie. Este o vorba despre un nivel al inflației de patru ori mai mare față de obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creștere a prețurilor de 2%.Aceasta este cea mai puternică creștere în ritm anual a prețurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunțată de Eurostat depășește estimările analiștilor, care mizau pe o creștere a prețurilor de 7,7% în mai.
Și în luna mai, creșterea inflației în zona euro se explică prin faptul că prețurile la energie au înregistrat o creștere de două cifre, cu un avans 39,2%, în timp ce prețurile la alimente, băuturi alcoolice și țigări au înregistrat un avans de 7,5%.
În încercarea de a ține sub control inflația, atât președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, cât și economistul șef al BCE, Philip Lane, au lăsat să se înțeleagă că instituția de la Frankfurt va majora dobânda de bază, cel mai probabil cu câte 25 de puncte de bază, la reuniunile de politică monetară din lunile iulie și septembrie.
Însă, acum există oficiali de la BCE și economiști care se întreabă dacă aceste majorări vor fi suficiente, mai ales având în vedere că inflația de bază nu dă semne de încetinire.
Când vine vorba despre dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, având în vedere că multe dintre acestea au început să majoreze dobânzile încă de anul trecut. Dobânda la depozite practicată de BCE este de minus 0,5%, ceea ce înseamnă că băncile comerciale plătesc pentru privilegiul de a plasa lichidități la banca centrală, iar dobânda de refinanțare este la nivelul zero.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial