Piața de autovehicule electrice intră pe o traiectorie de creștere accelerată
Numărul 14, 13-19 apr. 2022 » Analize și sinteze
Cererea pentru autovehicule noi pur electrice (EV) și hibride plug-in (PHEV) a accelerat în 2021, aproape 8.900 de unități noi fiind înmatriculate anul trecut, de aproape 2,3 ori mai mult față de 2020 (creștere de circa 131%), relevă studiul Romanian E-mobility Index (REI 5), realizat de Roland Berger, informează Mediafax. Ponderea vehiculelor electrice în totalul înmatriculărilor de autoturisme noi aproape s-a dublat în 2021 față de 2020, atingând un nou record de 7,3% ceea ce poziționează România, din acest punct de vedere, în fața unor țări precum Statele Unite, Japonia sau Coreea de Sud. Cu toate acestea, România rămâne sub piețele majore din Europa (care au atins un nivel mediu de 18% în aceeași perioadă) în ceea ce privește ponderea înmatriculărilor electrice.
Marii producători își diversifică portofoliul de autovehicule cu propulsie electrică și lansează variante PHEV (vehicule plug-in hibrid) ale modelelor populare pe combustie internă, precum și variante noi pur electrice. Astfel, oferta locală a crescut cu circa 30% față de 2020, ajungând la un total de aproximativ 125 de modele electrice (EV și PHEV). Dacia Spring a fost de departe cel mai popular model din 2021, reprezentând aproape jumătate din totalul înmatriculărilor de EV-uri, în ciuda lansării relativ târzii, cu primele livrări în octombrie. În segmentul PHEV, SUV-urile și vârfurile de gamă reprezintă majoritatea modelelor noi.
Szabolcs Nemes, Partener în cadrul Roland Berger București, consideră că tranziția către combustibili alternativi devine din ce în ce mai accelerată și evidentă. Decarbonizarea este un aspect pe care fiecare companie începe să îl includă în strategie. Contextul energetic amplifică și mai mult nevoia de limitare a dependenței de combustibili fosili, în timp ce consumatorii se îndreaptă mai mult spre produse și servicii mai sustenabile.
În contrast, oferta de servicii de mobilitate alternativă a scăzut pentru prima dată din 2018, deoarece criza pandemică și provocările legate de cadrul legislativ au împins unii jucători să iasă de pe piață, conducând la consolidarea poziției celor rămași. Toate segmentele s-au confruntat cu o scădere comparativ cu anul precedent, însă în zona de car sharing, jucătorii rămași s-au concentrat mai mult pe mașini electrice, menținând flota totală la un nivel similar anului precedent.
Ritmul anual de creștere a infrastructurii publice de încărcare a scăzut la cca 50%, față de cca 70% în anii anteriori. Cu toate acestea, numărul stațiilor de încărcare s-a extins la aproximativ 1.000 de unități, 3 din 4 județe ajungând la peste 10 stații de încărcare fiecare.
Proporția stațiilor rapide este în continuă creștere: acestea au ajuns să reprezinte 1 din 3 stații existente. Dezvoltarea celor ultra-rapide (cu viteză de încărcare mai mari de 150 kW), inexistente în România înainte de 2020, ia avânt, însă numărul acestora rămâne totuși limitat (circa 1% din total) în special ca urmare a nevoilor momentan reduse pentru viteze foarte mari de încărcare și costurilor asociate unor astfel de stații.
Se așteaptă ca inițiativele de finanțare planificate, cum ar fi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să stimuleze creșterea pieței de stații de încărcare în anii următori, îndeosebi susținută de autoritățile publice. În prezent, comercianții independenți (precum supermarket-urile) rămân categoria dominantă în cadrul infrastructurii de stații de încărcare.
Creșterea apetitului pentru vehicule mai sustenabile a determinat autoritățile să tripleze bugetul pentru programul guvernamental de stimulare Rabla Plus (inclusiv o alocare suplimentară în luna august), până la suma de 123 milioane euro. Pentru prima dată de la lansare, toate fondurile au fost complet epuizate până la sfârșitul anului.
Se așteaptă ca programul să sufere o serie de modificări care ar trebui să faciliteze procesul de radiere a vehiculelor vechi, foarte poluante, și înlocuirea acestora cu modele electrice.
Producătorii auto au lansat deja pe piața românească mai multe modele de utilitare electrice cu diferite volume de încărcare și capacități ale bateriilor, oferind pentru unele o autonomie de peste 300 km cu o singură încărcare. Analiza din cadrul studiului s-a concentrat pe vehiculele comerciale cu volume tipice de 10-20 mc și sarcini utile de până la aproximativ 2.000 kg.
Cu mai multe lansări planificate pentru perioada următoare și o presiune tot mai mare asupra modelelor pe combustie internă, utilitarele electrice se pot dovedi o alternativă potrivită pentru operatorii comerciali.
Față de vehiculele comerciale cu combustie internă, cele electrice prezintă o eficiență mai mare în scenariile tipice de utilizare urbană sau semi-urbană (adică un rulaj anual de până la 30.000 km), circulând adesea la viteze reduse și având opriri frecvente. Prin urmare, costul total de exploatare (TCO) al unei autoutilitare electrice care funcționează într-un astfel de scenariu este similar cu cel al uneia echivalente alimentată de motorină, chiar dacă prețul de achiziție este în prezent mai mare pentru modelul electric.
În afară de eficiența energetică îmbunătățită și costuri mai mici de întreținere, un rol important în obținerea unui cost total de exploatare similar îl joacă și stimulentele guvernamentale existente, care reduc prețul de bază cu 12%-18%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial