Piața de capital din România a crescut cu 18 procente în 12 luni
Telex » Știri 9 martie 2021
Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a crescut cu 17,7% de la finalul lunii februarie 2020 şi până la finalul lunii trecute, iar aproape un sfert din acest ritm de creştere, de peste 4 puncte procentuale, a fost realizat în primele două luni ale acestui an, potrivit unui raport al BVB, informează Agerpres. „Remarcăm un interes crescut pentru companiile aşa-numite de creştere listate pe segmentul AeRO al BVB, dar şi pentru companiile cu un istoric solid listate pe piaţa reglementată. Această efervescenţă este reflectată şi în nivelul de tranzacţionare cu diferite tipuri de instrumente financiare, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 2,4 miliarde de lei în primele două luni luând în calcul cele două pieţe care au avut creşteri semnificative, de 16% pentru piaţa reglementată şi de 340% pentru AeRO. Anul 2021 a început într-o notă puternic optimistă pentru Bursa de Valori Bucureşti. Acest fapt este rezultatul cumulativ, pe de o parte, al eforturilor constante depuse de BVB de a se promova ca un pilon esenţial de finanţare şi, pe de altă parte, de o înţelegere mai bună şi încredere sporită în rândul acţionarilor companiilor româneşti care sesisează oportunităţile multiple oferite de prezenţa pe bursă”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.
Conform raportului, piaţa de capital din România a adus creşteri semnificative pentru investitorii prezenţi la BVB. Într-un context dominat de pandemia de coronavirus, ultimele 12 luni au adus o creştere de 17,7% la nivelul indicelui BET-TR, care include şi dividendele. Astfel, în ultima şedinţă de tranzacţionare din februarie 2020, BET-TR se afla la un nivel de 14.599 de puncte, pentru ca la finalul lunii trecute să ajungă la 17.179 puncte. Aproape un sfert din ritmul total de creştere din ultimele 12 luni, de peste 4 puncte procentuale, a fost realizat la nivelul indicelui BET-TR în ianuarie şi februarie anul acesta.
Valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a fost în creştere la finalul primelor două luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe Piaţa Reglementată a BVB au fost realizate tranzacţii totale de 2,25 miliarde lei, +16,4% faţă de ianuarie-februarie 2020. Pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, valoarea cumulată a tranzacţiilor a ajuns la 187 milioane lei în primele două luni ale anului comparativ cu un nivel de 42 milioane de lei în 2020, ceea ce înseamnă o creştere de 343%.
„Suntem într-un moment pozitiv pentru piaţă, în care premisele pentru a accelera dezvoltarea pieţei de capital sunt create, ele trebuie doar fructificate de participanţii la piaţă. De asemenea, unul dintre obiectivele BVB de a creşte reprezentativitatea României în indicii internaţionali capătă tot mai multă consistenţă. Din martie, România se prezintă în faţa investitorilor internaţionali care urmăresc indicii FTSE Russell cu patru companii (…). Sunt şanse ca această listă să includă, în cadrul evaluărilor din 2021 ale FTSE Russell, cel puţin încă o companie. În plus, tot mai mulţi români au ales să devină investitori la bursă şi numărul lor este în creştere. Acest fapt se reflectă şi în nivelul activităţii de tranzacţionare şi ne bucură să vedem o lichiditate în creştere în acest an după un 2020 foarte bun: în primele două luni, lichiditatea medie zilnică a fost peste nivelul aceleiaşi perioade din 2020. Continuăm eforturile de îmbunătăţire a lichidităţii întregii pieţe şi avem în vedere o serie de initiaţive care să stimuleze vizibilitatea emitenţilor, precum acoperirea cât mai multor companii prin rapoarte de analiză şi promovarea standardelor ESG în rândul companiilor listate”, a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
Activitatea investiţională la BVB îşi continuă parcursul ascendent în prima parte a anului 2021, după rezultatele record obţinute în 2020, când investitorii prezenţi pe bursa românească au tranzacţionat instrumente financiare în valoare totală de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuală înregistrată vreodată pe segmentul principal al bursei româneşti şi a depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național