Piața de capital din România a devenit piață emergentă
Numărul 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020 » Piața de capital
Se intenționează ca, în următorii 10 ani, gradul de reprezentativitate al pieței de capital în economie să crească de la nivelul actual, de 10%, la 20% din PIB
Pentru prima dată în istorie, piața de capital din România a fost inclusă, începând cu 21 septembrie 2020, în indicii Piețelor Emergente, potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell, a anunțat Bursa de Valori București (BVB). „Promovarea României la statutul de piață emergentă după 25 de ani de la reînființarea bursei locale, instituție fundamentală a pieței de capital românești, reprezintă un succes fără precedent”, spun reprezentanții BVB, într-un comunicat. „Povestea Bursei de Valori București este, în mare parte, povestea României moderne și face parte din ADN-ul nostru național pentru că demonstrează capacitatea acestei națiuni de a se mobiliza pentru atingerea unui obiectiv de țară extrem de ambițios. Instituția bursei de valori a fost restabilită în 1995 după ce a fost închisă timp de aproape o jumătate de secol, imediat după instalarea regimului comunist în România. Am început totul de la zero. De atunci și până acum, după un sfert de secol de muncă și aliniere la cele mai înalte standarde, bursa românească a ajuns la nivelul exigențelor impuse de piețele internaționale. Nicicând în istoria recentă a țării nu a existat un proiect economic atât de amplu care să necesite atât de mult efort și determinare pe o perioadă atât de lungă de timp. Și cel mai important aspect pe care îl recunoaștem și îl celebrăm astăzi este că România Emergentă este mai mult decât proiectul BVB, este un proiect de țară”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB.
„Trăim un moment istoric. Este cea mai clară și incontestabilă recunoaștere internațională pe care o primește piața de capital din România. Este mai mult decât o validare a valorilor promovate de piața de capital, este o validare a eforturilor României de a fi inclusă într-un univers investițional fără precedent”, a declarat, la rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB.
Din 21 septembrie 2020, România este inclusă propriu-zis în indicii Piețelor Emergente potrivit clasificării realizate de FTSE Russell, iar acest eveniment a fost posibil după ce furnizorul global de indici a anunțat, în septembrie 2019, că România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă Secundară de la statutul de Piață de Frontieră. „FTSE Russell are deosebita plăcere să anunțe că România va primi statutul de Piață Emergentă Secundară. [...] România îndeplinește cele 9 criterii de calitate ale FTSE pentru statutul de Piață Emergentă Secundară potrivit schemei FTSE pentru clasificarea țărilor. FTSE Russell felicită autoritățile pieței de capital din România pentru atingerea acestui statut”, se arată în raportul publicat anul trecut de furnizorul global de indici. Decizia de promovare a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.
Promovarea propriu-zisă la statutul de piață emergentă va permite pieței de capital și economiei românești să absoarbă noi fonduri în următorii ani și transmite un semnal puternic către companiile private și de stat că pot crește semnificativ prin intermediul bursei. Noi fonduri de investiții care gestionează miliarde de euro vor putea investi în companiile românești listate la BVB, ceea ce era imposibil anterior din cauza restricțiilor generate de statutul de piață de frontieră deținut până acum de România.
Două companii românești, Banca Transilvania (TLV) – cea mai tranzacționată companie de la BVB – și Nuclearelectrica (SNN) – companie listată la bursă în care statul român este acționar majoritar –, au îndeplinit criteriile necesare pentru a fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicii All-Cap dedicați piețelor emergente potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell. Contribuția celor două companii a fost decisivă pentru upgrade-ul întregii piețe deoarece promovarea a ținut cont de prezența companiilor în indicii All-Cap (care include companiile cu o capitalizare mare, medie și mică, excluzând sectorul micro).
Ca urmare a upgradării României la statutul de piață emergentă prin includerea emitenților Banca Transilvania și Nuclearelectrica în indicii FTSE All-Cap, reprezentativi pentru upgrade-ul la noul statut de piață, și alte companii românești listate la BVB pot beneficia de includerea în indicii piețelor emergente. Potrivit clasificării FTSE Russell, prima companie românească care a beneficiat de upgrade-ul pieței este TeraPlast (simbol bursier TRP). În consecință, începând cu 21 septembrie, TeraPlast a devenit prima companie românească inclusă în indicele FTSE Global Micro-Cap. Sectorul micro nu este luat în calcul de furnizorul global de indici în decizia privind upgrade-ul de țară, însă includerea companiilor românești în acești indici poate contribui nu doar la vizibilitate, ci și la atragerea de capital din partea administratorilor de fonduri.
„România are o nouă «autostradă» care ne conectează cu întreaga lume, nu doar cu Europa. Ca urmare a promovării la statutul de piață emergentă, «autostrada» reprezentată de piața de capital facilitează circulația fluxurilor de bani oriunde în lume. Avem astfel cea mai bună dovadă care arată de ce listarea la bursă a companiilor, fie că au acționariat majoritar de stat, fie privat, reprezintă calea spre dezvoltarea economică și sustenabilă a României. Continuarea procesului de listare asigură valorificarea oportunităților și deschide calea spre accesul la capital într-un mod rapid și eficient. Obiectivul principal comun, atât în mediul economic, cât și în cel politic, este dezvoltarea României”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB. „România are șansa de a fructifica oportunitățile oferite de noul statut de piață emergentă pentru că, în acest moment, sunt mai multe companii candidate care pot îndeplini criteriul de lichiditate. Noi emitenți vor putea intra în indicii FTSE Russell dacă vor îndeplini la următoarele evaluări criteriul de lichiditate. Consolidarea acestui nou statut pe care l-am câștigat se poate realiza doar prin creșterea numărului de companii românești prezente în indicii piețelor emergente, iar acest lucru înseamnă că vom avea companii românești mai valoroase și mai puternice, ceea ce va contribui la dezvoltarea economiei românești. Tocmai de aceea este nevoie de o strânsă colaborare între Bursa de Valori București și autorități, între mediul de business și mediul politic, astfel încât să reușim împreună să dublăm, în următorii 10 ani, gradul de reprezentativitate al pieței de capital în economie, de la nivelul actual, de 10%, la 20% din PIB”, a declarat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial