Piața globală de publicitate pe dispozitive mobile va ajunge la aproximativ 270 miliarde dolari, până în 2026
Telex » Știri 12 mai 2021
Piața globală de publicitate pe dispozitive mobile va ajunge la o valoare de aproape 270 miliarde dolari până în anul 2026, în condițiile în care, în prezent, aproximativ două miliarde de oameni au acces la Internet prin intermediul telefoanelor smart, reiese dintr-o serie de rapoarte de specialitate, publicate în lucrarea Httpool – „All of the Colours of Mobile Advertising 2021”, relatează Agerpres. Conform datelor centralizate, o cercetare WARC relevă faptul că, la ora actuală, la nivel mondial, există 3,9 miliarde de utilizatori ai tehnologiilor mobile, în timp ce rezultatele IMARC Group arată că specialiștii în domeniu estimează o piață globală de publicitate pe dispozitive mobile ce va ajunge la o valoare de 269,1 miliarde de dolari, în următorii cinci ani.
De asemenea, Retail Emarketer prognozează că, până la sfârșitul acestui an, vânzările prin comerțul mobil ar putea să reprezinte 54% din totalul comerțului online, iar Retail Dive a raportat că vânzările din m-commerce prin intermediul tuturor dispozitivelor, de la tablete și până la telefoane smart, au crescut cu peste 700 miliarde de dolari.
Rapoartele de specialitate estimează o valoare a pieței globale a inteligenței artificiale de 39,9 miliarde de dolari, în 2019, respectiv o rată de creștere anuală compusă la 42,2%, pentru perioada 2020 - 2027. Totodată, industria de realitate augmentată (AR) este estimată la 17,67 miliarde de dolari, cu o rată de creștere anuală compusă preconizată la 43,8% între 2021 și 2028, în timp ce piața de realitate virtuală (VR) a ajuns la 10,32 miliarde de dolari, iar aceeași rată de creștere va fi de 21,6% în perioada 2020 - 2027.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național