Piața locală de e-commerce a ajuns anul trecut la 7 miliarde de euro, în creștere cu 36% față de 2019
Telex » Știri 1 martie 2021
În 2020 piața locală de e-commerce (achiziții de la comercianții români), e-tail și servicii, s-a ridicat la aproximativ 7 miliarde de euro, în creștere cu 36% față de anul precedent, conform datelor interne și externe analizate de compania de plăți online PayU, relatează Mediafax. „Comerțul electronic este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere, iar România nu face excepție, înregistrând o evoluție accelerată, pe fondul pandemiei de COVID-19, care în mod normal s-ar fi înregistrat în ani de zile. Această evoluție a avut un impact direct în creșterea e-commerce-ului și în accelerarea adopției plății online cu cardul. Principalii actori care au susținut această creștere rapidă au fost comercianții și cumpărătorii”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager al PayU România.
Comercianții, care până anul trecut aveau numai planuri de dezvoltare pentru online sau pentru care acest domeniu era doar aspirațional, au realizat în timpul pandemiei că pentru a-și putea presta activitatea în continuare au nevoie de un proces care să se preteze unei experiențe full online. De asemenea, comercianții care lucrau deja la niște proiecte de online s-au regăsit în postura de a le accelera pentru a putea susține volumul din online și oportunitățile de business.
Consumatorii, pe de altă parte, au descoperit, de asemenea, că pot achiziționa și plăti online și că procesul este unul facil, rapid și sigur. Alte motive pentru care consumatorii aleg să achiziționeze și să plătească online sunt livrarea în apropierea sau direct la cumpărător, precum și extinderea varietății de produse disponibile. „Pentru anul 2021 prognozăm o creștere de minimum 15% a pieței locale de e-commerce (achiziții de la comercianții români), e-tail și servicii, în linie cu creșterea estimată la nivel global, de 14,3%”, a adăugat Elena Gheorghe.
În 2020 au existat și industrii care s-au dezvoltat în mod special și pentru care PayU oferă produse de plată online personalizate: serviciile medicale și cele educaționale. Targetul acestor industrii este unul preponderent tânăr, cu o mare aplecare către zona de comerț electronic. „Observăm, de asemenea, o creștere a e-commerce-ului transfrontalier, cu jucători locali de top care vând în afara țării. Creșterea în această zonă nu este o surpriză, având în vedere că e-commerce-ul transfrontalier s-a dezvoltat destul de mult și este estimat la 143 miliarde de euro doar în Europa, conform Ecommerce News”, a precizat reprezentantul PayU.
„Românii au optat din ce în ce mai mult plata cu cardul atunci când au plătit online. Rata de penetrare a plății online cu cardul a crescut cu 50%, atingând 36% în 2020, cu un maxim raportat de unii comercianți de peste 50%. Pentru 2021 estimăm o creștere de 25% a numărului tranzacțiilor plătite online și ne așteptăm ca rata de penetrare a plății online cu cardul să atingă pragul de 39%. Volumul total procesat de PayU aproape s-a dublat, iar numărul tranzacțiilor procesate a crescut cu 61%, ajungând la 72 de tranzacții pe minut. Valoarea medie a unei tranzacții a crescut cu 22%, ajungând la 46 de euro anul trecut”, a mai spus Elena Gheorghe.
Aceste cifre reprezintă și rezultatul unor factori precum realizarea de către mulți cumpărători a unei plăți online pentru prima dată în online; chiar una dintre băncile locale de top anunța că în primele luni, în perioada pandemiei, peste 300.000 de români au plătit pentru prima dată online. Facilitatea de plată printr-un singur click care face ca experiența pentru client să fie una extrem de simplă, sigura și rapidă, aspect confirmat și de creșterea anuală cu 117% a tranzacțiilor plătite cu această opțiune, ajungând să reprezinte 38% din totalul plăților cu cardul efectuate în 2020.
Categoriile de produse unde au fost înregistrate evoluții semnificative în acest an sunt: IT&C (~120%), marketplace (~ 150%), fashion, (~60%), asigurări (~50%), home&deco (~150%), food (~200%), utilități (~50%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică