Piața Smart Home din România este estimată la aproximativ 20 milioane euro
Telex » Știri
15 noiembrie 2021
Piața Smart Home din România valorează, în prezent, circa 20 milioane euro, sub 1% din întreaga piață europeană, de 23 miliarde euro, arată datele unuia dintre liderii pieței de distribuție a produselor și accesoriilor IT&C din România, conform estimărilor realizate de unul dintre liderii pieței de distribuție a produselor și accesoriilor IT&C de pe piața locală, relatează Agerpres. „În România, piața Smart Home este încă una foarte mică, estimată la circa 15-20 de milioane de euro, sub 1% din întreaga piață europeană, de 23 de miliarde de euro, unde cererea cea mai mare este în UK, Germania, Franța și Italia. Totuși, o piață încă mică înseamnă un mare potențial de creștere, de 30%-40% în 2022. Noi am înregistrat rezultate foarte bune până acum, atât pe plan intern, cât și extern, cu produsele noastre Smart Home și suntem pregătiți să valorificăm această oportunitate de dezvoltare pe o piață în expansiune accelerată”, a declarat George Barbu, CEO ABN Systems International. Conform sursei citate, vânzările de produse Smart Home din portofoliul companiei au crescut cu 46%, în primul semestru din 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit statisticilor unor analize globale, dimensiunea pieței pentru case inteligente a fost evaluată la 79,13 miliarde de dolari, în 2020, și se așteaptă să ajungă la 313,95 miliarde de dolari până în 2026, cu o rată anuală de creștere de 25,3% în perioada prognozată (2021 - 2026). De asemenea, piața europeană de Smart Home se așteaptă să crească de la 23,2 miliarde de dolari în 2020, până la 39,6 miliarde de dolari până în 2025, cu o rată de creștere de 11,3%.
Totodată, în următorii patru ani, peste 400 de milioane de case din întreaga lume (19% din toate gospodăriile) vor avea cel puțin un tip de sistem inteligent instalat, relevă studiile de piață internaționale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale