Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Pierderi de peste 28 miliarde euro pe an în ECE din necolectarea TVA

Telex » Știri 23 iunie 2016  

Potrivit estimărilor PwC,  Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) necolectată a generat o pierdere de peste 28 de miliarde de euro în 2015 pentru bugetele celor cinci state din Europa Centrală şi de Est. Rezultatele acestui studiu au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferinţe PwC desfăşurate la Bucureşti, dedicată combaterii evaziunii fiscale în zona de TVA în statele din Europa Centrală şi de Est (ECE).

Toate cele cinci state din ECE (Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) se confruntă cu niveluri ridicate ale deficitului de TVA (diferenţa dintre sumele de TVA pe care statele ar trebui să le colecteze şi sumele colectate efectiv), care variază între 19,6% în Republica Cehă şi 39,6% în România. În celelalte state din regiune, nivelul deficitului de TVA a fost de 20,5% în Ungaria, 28,3% în Slovacia şi 29,2% în Polonia. În termeni financiari, acest deficit înseamnă o pagubă de 3,1 miliarde euro anual la bugetul Cehiei, 2,6 miliarde euro la bugetul Ungariei, 8,3 miliarde euro în România, 12 miliarde euro în Polonia şi 2,2 miliarde euro pentru Slovacia. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.