Plafoane valorice valabile pentru anul 2023
Numărul 50-51, 21 dec. 2022 - 10 ian. 2023 » Curier legislativ
Prezentăm, mai jos, noile plafoane și cursuri de schimb, valabile în anul 2023, pentru trecerea în categoria plătitorilor de TVA, modificarea perioadei fiscale a TVA, vânzări la distanță, achiziții intracomunitare de bunuri, cota redusă de TVA la locuințe, plafonul pentru microîntreprinderi, precum și noile plafoane pentru contribuții sociale datorate de PFA.
I. Plafoane pentru TVA
Nr crt. | Denumire plafon/ operațiune economică | Cadrul legal | Curs de schimb | Concluzie |
1 | Plafon privind obligația înregistrării în scopuri de TVA | Art. 310 din Codul fiscal: (1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 88.500 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, respectiv 300.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 268 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. b). (2) Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situația persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art. 297 alin. (4) lit. b), a operațiunilor scutite cu drept de deducere și, dacă nu sunt accesorii activității principale, a operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a), b), e) și f). Prin excepție, nu se cuprind în cifra de afaceri prevăzută la alin. (1), dacă sunt accesorii activității principale, livrările de active fixe corporale, astfel cum sunt definite la art. 266 alin. (1) pct. 3, și livrările de active necorporale, efectuate de persoana impozabilă. Punctul 83 alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea articolului 310 din Codul fiscal: La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 310 alin. (1) din Codul fiscal se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate și alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operațiunile prevăzute la art. 310 alin. (2) din Codul fiscal. | 3,3817 lei/euro (cursul de schimb la data aderării) Rotunjirea se face la următoarea mie. | Pentru determinarea cifrei de afaceri, nu se recalculează plafonul în funcție de numărul de luni de activitate. La determinarea cifrei de afaceri se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate și alte facturi emise înainte de data livrării/prestării. |
2 | Plafonul pentru trecerea la sistemul de TVA la încasare | Art. 282 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul fiscal: Prin excepție de la prevederile alin. (1) și alin. (2) lit. a), exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, în cazul persoanelor impozabile care optează în acest sens, denumite în continuare persoane care aplică sistemul TVA la încasare. Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare: persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au sediul activității economice în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 4.500.000 lei și care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care persoana impozabilă și-a exercitat opțiunea, cu condiția ca la data exercitării opțiunii să nu fi depășit plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 4.500.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite de TVA, precum și a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 275 și 278, realizate în cursul anului calendaristic. Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice sistemul respectiv cel puțin până la sfârșitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului, cu excepția situației în care în cursul aceluiași an cifra de afaceri depășește plafonul de 4.500.000 lei, caz în care sistemul se aplică până la sfârșitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depășit. Dacă în primul an de aplicare a sistemului TVA la încasare persoana impozabilă nu depășește plafonul de 4.500.000 lei, poate aplica sistemul TVA la încasare până la sfârșitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul de 4.500.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic în parte, a fost depășit pe parcursul unui an calendaristic. Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare și care nu depășește în cursul unui an plafonul de 4.500.000 lei poate renunța la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent între datele de 1 și 20 ale lunii, cu excepția primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului. Norme metodologice (pct. 26 alin. (4)): La determinarea cifrei de afaceri care servește drept referință pentru calculul plafonului, prevăzută la art. 282 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, se au în vedere baza de impozitare înscrisă pe rândurile din decontul de taxă prevăzut la art. 323 din Codul fiscal corespunzătoare operațiunilor taxabile și/sau scutite de TVA conform art. 292, 294, 295 și 296 din Codul fiscal, operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate conform prevederilor art. 275 și 278 din Codul fiscal, precum și rândurile de regularizări aferente. Nu sunt luate în calcul sumele înscrise în rândurile din decont aferente unor câmpuri de date informative cum sunt facturile emise după inspecția fiscală, informații privind TVA neexigibilă sau nedeductibilă. | Nu este cazul | Nu se recalculează plafonul in funcție de numărul de luni de activitate. Pentru aplicarea sistemului TVA la încasare se ține cont de cifra de afaceri realizată în anul calendaristic precedent. Opțiunea pentru aplicarea sistemului TVA la încasare se poate exercita oricând în cursul anului, cu condiția ca la data exercitării opțiunii să nu fie depășit plafonul pentru anul în curs. O persoană impozabilă care a optat pentru acest sistem și care nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei în cursul unui an poate renunța oricând în cursul anului la aplicarea sistemului. |
3 | Plafonul pentru achiziții intracomunitare de bunuri | Art. 268 alin. (5) din Codul fiscal: Plafonul pentru achiziții intracomunitare (10.000 euro) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază ori se transportă bunurile, a achizițiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor. Sunt operațiuni impozabile în România achizițiile intracomunitare de bunuri a căror valoare totală depășește pe parcursul anului calendaristic curent sau a depășit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin normele metodologice. Pct. 3 alin. (5) din Normele metodologice: Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziții intracomunitare de bunuri de 10.000 euro, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe baza cursului de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 și prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5, prin urmare, plafonul este de 34.000 lei. | 3,3817 lei/euro (cursul de schimb la data aderării) Rotunjirea se face la următoarea mie. | Nu se recalculează plafonul în funcție de numărul de luni de activitate. |
4 | Plafonul privind perioada fiscală (luna calendaristică sau trimestrul calendaristic) | Art. 322 alin. (1)-(5) din Codul fiscal: (1) Perioada fiscală este luna calendaristică. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere și/sau neimpozabile în România conform art. 275 și 278, dar care dau drept de deducere conform art. 297 alin. (4) lit. b), care nu a depășit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează conform normelor metodologice, cu excepția situației în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziții intracomunitare de bunuri. (3) Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării conform art. 316, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârșitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depășește plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării. (4) Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 316, în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obținută, recalculată în baza activității corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră de afaceri recalculată depășește plafonul prevăzut la alin. (2), în anul respectiv perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depășește plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepția situației în care a efectuat în cursul anului calendaristic respectiv una sau mai multe achiziții intracomunitare de bunuri înainte de înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316. (5) Dacă cifra de afaceri efectiv obținută în anul înregistrării, recalculată în baza activității corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depășește plafonul prevăzut la alin. (2), în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri efectivă nu depășește plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepția situației în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziții intracomunitare de bunuri. Pct. 103 din Normele metodologice: Echivalentul în lei al plafonului de 100.000 euro, prevăzut la art. 322 alin. (2) din Codul fiscal, în orice situație, se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru data de 31 decembrie a anului precedent, inclusiv pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul fiscal, în cursul anului. La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 322 alin. (2) din Codul fiscal se are în vedere baza de impozitare înscrisă pe rândurile din decontul de taxă prevăzut la art. 323 din Codul fiscal corespunzătoare livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite cu drept de deducere și/sau a livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform prevederilor art. 275 și 278 din Codul fiscal, dar care dau drept de deducere conform art. 297 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, precum și rândurile de regularizări aferente. Nu sunt luate în calcul sumele înscrise în rândurile din decont aferente unor câmpuri de date informative cum sunt facturile emise după inspecția fiscală sau informații privind TVA neexigibilă. | 4,9474 lei/euro (cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru data de 31 decembrie 2022) | În anul înregistrării, firmele trebuie să-și estimeze cifra de afaceri, iar pentru stabilirea perioadei de raportare pentru D300 trebuie să o compare cu plafonul recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depășește plafonul de 100.000 euro, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului calendaristic (100.000 euro/12 luni x nr. luni rămase până la sfârșitul anului), persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării. De asemenea, dacă cifra de afaceri efectiv obținută, recalculată în baza activității corespunzătoare unui an calendaristic întreg (Cifra de afaceri / nr. luni de activitate x 12 luni), depășește plafonul de 100.00 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică. Concluzie: Se recalculează plafonul în funcție de numărul de luni de activitate. |
5 | Plafonul pentru vânzări la distanță | Art. 275 alin. (2) din Codul fiscal: Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării în cazul vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță este considerat a fi locul în care se află bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor către client. Art. 278 1: Pragul pentru persoanele impozabile care efectuează operațiunile prevăzute la art. 275 alin. (2) și art. 278 alin. (5) lit. h) Prevederile art. 275 alin. (2) și art. 278 alin. (5) lit. h) nu se aplică dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) furnizorul sau prestatorul este stabilit sau, dacă nu este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită într-un singur stat membru; b) sunt prestate servicii către persoane neimpozabile care sunt stabilite, își au domiciliul stabil sau reședința obișnuită în orice stat membru, altul decât statul membru prevăzut la lit. a), sau sunt expediate ori transportate bunuri către un stat membru, altul decât statul membru prevăzut la lit. a); și c) valoarea totală, fără TVA, a operațiunilor prevăzute la lit. b) nu depășește, în anul calendaristic curent, 10.000 euro sau echivalentul acestei sume în moneda națională și nici nu a depășit această sumă în cursul anului calendaristic precedent. Valoarea echivalentă în moneda națională a statelor membre a sumei prevăzute la alin. (1) lit. c) se calculează prin aplicarea cursului de schimb publicat de Banca Centrală Europeană la data adoptării Directivei (UE) 2017/2.455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2006/112/CE și a Directivei 2009/132/CE în ceea ce privește anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță. Pentru România, valoarea echivalentă în moneda națională este de 46.337 lei. | 4,6337 lei/euro | Nu se recalculează plafonul în funcție de numărul de luni de activitate. Plafonul pentru vânzări la distanță a fost stabilit la un cuantum de 10.000 euro (46.337 lei). Plafonul nu se aplică de orice persoană impozabilă, ci numai de către acelea care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la art. 2781 din Codul fiscal. |
6 | Plafonul pentru cota redusă de TVA la locuințe | Art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal: Cota redusă de TVA (5%) se aplică pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare. Orice persoană fizică poate achiziționa, începând cu data de 1 ianuarie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuință a cărei valoare nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%. | Nu este cazul | Începând cu 1 ianuarie 2023, orice persoană fizică poate achiziționa cu cota redusă de TVA (5%), în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuință a cărei valoare nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv TVA. Important! Conform art. III din OG nr. 16/2022, prin derogare de la prevederile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal, în anul 2023, cota redusă de TVA de 5% se aplică și pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, depășește suma de 600.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe. |
II. Plafonul pentru încadrarea la plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor – cifra de afaceri sub 1.000.000 euro
Condiția de bază a unei firme pentru a fi plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor în anul 2023 este aceea ca la 31 decembrie 2022 să fi realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile (art. 47 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal), adică 4,9474 lei/euro.
Noi condiții de îndeplinit la 31 decembrie 2022 pentru a aplica pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, introduse de OG nr. 16/2022
Entitatea:
– a realizat venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, cu excepția veniturilor din consultanță fiscală, corespunzătoare codului CAEN 6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal, în proporție de peste 80% din veniturile totale;
– are cel puțin un salariat
– are asociați/acționari care dețin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.
Concluzie: Nu se recalculează plafonul în funcție de numărul de luni de activitate. Prin urmare, dacă firma s-a înființat în luna mai 2022, plafonul pentru aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este tot 1.000.000 euro.
De reținut! Începând cu 1 ianuarie 2023, dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro (2.473.700 lei) sau ponderea veniturilor realizate din consultanță și/sau management, cu excepția veniturilor din consultanță fiscală, corespunzătoare codului CAEN 6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal, în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit oricare dintre aceste limite, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada următoare să aplice prevederile impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
III. Noi plafoane pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, investiții, chirii, alte surse etc.
– Pentru venituri între 6 salarii și 12 salarii minime bute pe economie (salariul minim este 3.000 lei), se datorează CASS (contribuție de sănătate) și nu se datorează CAS (contribuție la sistemul de pensii).
CASS = 10% X 6 salarii minime = 1.800 lei/an
– Pentru venituri între echivalentul a 12 salarii minime și 24 de salarii minime se vor datora:
CAS = 25% x 12 salarii minime = 9.000 lei/an
CASS = 10% x 12 salarii minime = 3.600 lei/an
– Pentru venituri cu o valoare mai egală sau mai mare decât echivalentul a 24 de salarii minime se vor datora:
CAS = 25% x 24 salarii minime = 18.000 lei/an
CASS = 10% x 24 salarii minime = 7.200 lei/an
IV. Plafonul pentru trecerea la sistemul real de către persoanele fizice care obțin venituri din activități independente pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul 2022 au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro.
Art. 69 alin. (9) din Codul fiscal:
Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro începând cu anul fiscal următor au obligația determinării venitului net anual în sistem real. Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal. Această categorie de contribuabili are obligația să completeze corespunzător și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Concluzie: Nu se recalculează plafonul în funcție de numărul de luni de activitate.
Cursul la care se calculează echivalentul în lei al plafonului de 100.000 euro = 4,9315 lei/euro (cursul de schimb mediu anual comunicat de BNR, la sfârșitul anului fiscal 2022).
De reținut! Potrivit OG nr. 16/2022, aprobată prin Legea nr. 370/2022, începând cu veniturile aferente anului 2023, plafonul de 100.000 euro pentru trecerea la sistemul real se va reduce la 25.000 euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial