Planul european de redresare este limitat ca durată şi sferă de acţiune, în opinia Angelei Merkel
Numărul 33-34, 25 aug.-7 sept.2020 » Lumea în care trăim
Pachetul Uniunii Europene de redresare economică în urma pandemiei de coronavirus este o măsură limitată în opinia cancelarului german Angela Merkel, a declarat la Berlin purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres. Răspunsul comun convenit de UE este o măsură excepţională pentru situaţia excepţională în care se regăseşte, dar prerogativele acordate Comisiei Europene de a se împrumuta pe pieţele de capital în numele blocului comunitar în ansamblu sunt „clar limitate” atât în ceea ce priveşte durata, cât şi sfera de acţiune şi sunt menite să răspundă doar crizei actuale, a declarat Seibert.
Opinie care însă contrastează puternic cu cea exprimată de ministrul de finanţe german, Olaf Scholz, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), partener în coaliţia condusă de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel.
„Fondul de redresare este un progres autentic pentru Germania şi Europa care nu poate fi inversat”, a declarat zilele trecute grupului media Funke ministrul de finanţe, un aspirant la postul de cancelar după ce Merkel îşi va fi încheiat ultimul mandat.
UE emite datorie comună pentru prima dată şi se angajează să înceapă să o ramburseze rapid. „Toate acestea sunt schimbări ample, probabil cele mai vaste de când a fost introdusă (moneda) euro”, a mai spus Scholz, comentariile sale fiind imediat contrazise de membri ai CDU.
Şefii de stat şi de guvern din statele UE au convenit luna trecută asupra emiterii de datorie comună pentru constituirea unui fond de redresare post-pandemie în valoarea de 750 miliarde euro, din care 390 miliarde vor fi accesate de statele membre ca subvenţii şi 360 de miliarde ca împrumuturi. Aceşti bani urmează să fie atraşi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare şi partea de subvenţii va fi rambursată pe termen lung prin instituirea de noi taxe la nivelul UE, mai ales taxe de mediu, cum ar fi, de exemplu, o taxă asupra plasticului nereciclabil.
Comisia Europeană a atenţionat că accesarea sumelor prevăzute în fondul de redresare va fi legată de reforme economice corelate în special cu agenda europeană privind mediul şi digitalizarea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial