Analiză: Peste 65.000 de firme au fost înființate în România, de la începutul anului
Numărul 31-32, 25 aug. - 7 sep. 2021 » Analize și sinteze
65.458 de firme au fost înființate în primele șapte luni ale anului, 4.545 au intrat în insolvență și 26.034 au fost radiate, potrivit unei analize realizată de o platformă specializată, citată de Agerpres. Astfel, conform Termene.ro, cele mai multe firme nou-înființate sunt din regiunea București-Ilfov (17.627 firme), urmată de Nord-Vest, cu 8.993 de firme și Nord-Est, cu 7.349.
Companiile care fac comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (CAEN 4791) sunt pe primul loc în București-Ilfov, iar în Nord-Vest și Nord-Est, firmele de construcții (CAEN 4120).
Până acum, cele mai multe firme insolvente sunt în regiunea de Nord-Vest a țării - cu firmele de construcții în topul insolvențelor (CAEN 4120), urmate de cele de transport (CAEN 4941) și baruri (CAEN 5630).
De asemenea, la diferență de doar șase firme, pe locul secund în topul insolvențelor se clasează București-Ilfov, cu 1.032 societăți aflate în insolvență. Dintre acestea, 76 sunt firme de construcții, 48 restaurante și 38 sunt firme care fac comerț cu amănuntul în magazine nespecializate.
În București-Ilfov au fost radiate 6.564 de firme, dintre care cele mai multe sunt firmele de construcții (110), urmate de cele care fac comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (109) și cele care oferă consultanță pentru afaceri și management (99).
La nivelul primelor șapte luni ale anului în curs, din totalul celor 26.034 de firme radiate, aproape 70% aveau vechime mai mare de cinci ani, 12% între 3 și 5 ani, 13,51% între 1-3 ani și doar 5,36% aveau o vechime de până la un an.
La nivelul întregii țări, pe prima poziție în topul firmelor nou-înființate sunt cele de construcții, cu 5.277 de societăți, până în luna iulie a acestui an. Pe locul 2 se află firmele de transport (4.040 societăți), iar pe locul 3 sunt cele care fac comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (3.769 firme).
Tot firmele de construcții sunt pe primul loc și în topul insolvențelor la nivel de țară, urmate de firmele de transport și de cele care fac comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, se menționează în analiza de specialitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial