Plățile instant vor fi disponibile, în curând, în întreaga Europă
Numărul 8, 28 feb. - 5 mar. 2024 » Conectarea la era digitală
Uniunea Europeană a adoptat în aceste zile un regulament care va obliga băncile ca, începând de anul următor, să ofere plăți instant în toate țările din Uniunea Europeană la același tarif ca un virament clasic, informează AFP, preluată de Agerpres. Consiliul Uniunii Europene, care reunește cele 27 de state membre, a aprobat regulamentul validat deja de Parlamentul European la data de 7 februarie.
Regulamentul privind plățile instant va permite consumatorilor și companiilor din UE și țările din Spațiul Economic European să transfere bani în mai puțin de 10 secunde în orice moment al zilei, inclusiv în afara programului de lucru obișnuit, nu doar în aceeași țară, dar și într-un alt stat membru al UE.
"Furnizorii de servicii de plăți, precum băncile, vor fi obligați să ofere servicii de trimitere și primire de plăți instant în euro. Comisioanele care se aplică, dacă este cazul, nu trebuie să fie mai mari decât cele pentru viramentele standard", a explicat Consiliul într-un comunicat de presă.
Băncile din zona euro vor trebui să furnizeze plăți instant cel mai târziu la 18 luni după intrarea în vigoare a noului regulament, lucru programat pentru luna aprilie, adică înainte de toamna lui 2025. În cazul țărilor care nu au adoptat moneda unică, băncile vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în 2027, și posibil chiar până în 2028, pentru plățile dintr-un cont în moneda națională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial