Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Plus și minus

Plus și minus

Numărul 14, 13-19 apr. 2022  »  La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Analiza problematicii economico-sociale în mass-media din țara noastră capătă noi valențe din dezbaterea unor teme de cel mai larg interes public. Din păcate, derapajele lingvistico-logice diminuează calitatea mesajelor. Astfel, într-o emisiune de radio, un moderator a afirmat că „în anul curent în care ne aflăm, măsurile luate în sprijinul populației și cetățenilor se dovedesc nu numai benefice, ci și utile”. Fraza citată ne arată cât de important este să se evite atât pleonasmele, cât și cuvintele de prisos. Să luăm pe rând erorile. Evident că, în cazul în care ne referim la „anul curent”, avem în vedere exact „anul în care ne aflăm” și, prin urmare, este vorba despre un grup de cuvinte în plus. Apoi, din ce este formată „populația” dacă nu din... „cetățeni”? La fel, dar cu o anumită nuanță, ceea ce este „benefic” prezintă, de la sine înțeles, și „utilitate”. Și viceversa.

La polul opus se află cazul în care absența unor cuvinte, a unor sintagme dăunează grav calității expunerii. Așa, de exemplu, într-un comentariu din presa tipărită, autorul a scris: „Persistă, în continuare, practici negative în luarea unor decizii oportune, dar inoperante”. Constatarea n-a fost, însă, urmată măcar de un singur argument necesar. În schimb, în condițiile în care ceva „persistă” avem de-a face, incontestabil, cu un element de „continuitate”, iar dacă o „decizie” este „inoperantă” nu poate, în nicio împrejurare, să fie „oportună”. Avem, deci, îndreptățirea să conchidem că nu orice plus este „benefic” și că niciun minus nu este totdeauna „oportun”. Cel puțin în materie de comunicare publică. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.