PMB: Începând de mâine, se va închide breteaua de urcare/coborâre a Podului Grant dinspre Gara de Nord spre Cartier Giulești, pentru lucrări de reabilitare
Telex » Știri 4 iunie 2019
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) anunţă că, în vederea continuării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a Podului Grant, începând de mâine, 5 iunie, ora 11.00, circulaţia rutieră se va restricţiona pe breteaua de urcare/coborâre a Podului Grant, dinspre Gara de Nord spre Cartier Giuleşti (aferentă sensului de circulaţie Turda – Crângaşi).
Potrivit reprezentanţilor PMB, se pot utiliza ca varianta de ocolire următoarele rute:
- Pentru urcarea pe pod se va folosi breteaua de urcare pe calea Giuleşti pentru sensul Crângaşi – Turda şi apoi se vor utiliza pentru întoarcere bretelele adiacente rampei Turda;
- Pentru coborarea de pe Podul Grant se vor utiliza Bulevardul Constructorilor sau strada 9 Mai (pentru acces în Calea Giuleşti, cu posibilitatea întoarcerii în zonele unde semnalizarea rutieră permite această manevră).
„Pe breteaua închisă, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti va executa următoarele tipuri de lucrări: demontarea rosturilor de dilataţie existente, frezarea sistemului rutier existent, aşternerea hidroizolaţiei, înlocuirea elementelor de siguranţă rutieră existente (parapeţi metalici), realizarea căii pe pod (aşternerea mixturilor asfaltice), montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor şi montarea parapetului de protecţie”, menţionează PMB, într-un comunicat.
Podul Grant se află la prima intervenţie după mai bine de 12 ani de la ultimele reparaţii. Pasajul supratraversează liniile de cale ferată şi face legătura între Bdul Ion Mihalache şi Calea Giuleşti.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane