O frază dintr-un reportaj de televiziune oferă ocazia de a clarifica câteva teme de ordin lingvistic și logic abordate frecvent în această rubrică. Este vorba despre următoarea afirmație: „Rezultatele obținute de acest întreprinzător confirmă faptul că spiritul antreprenorial include competențe și valori deosebit de prețioase”. Aici avem de-a face cu două erori: încălcarea raportului dintre parte și întreg și folosirea unei formule cu iz de pleonasm. „Competența” este, fără discuție, o „valoare”, așa cum părți componente ale respectivului concept sunt „destoinicia”, „hărnicia”, „bunăstarea”, „politețea” etc. Apoi, toate derivatele cuvântului „prețios” nu sunt altceva decât sinonime ale „valorii”, evident, tot cu derivatele acesteia, printre care adjectivul „prețios”.

O altă frază (dintr-un săptămânal cu profil economic) merită, de asemenea, să fie analizată. Iat-o: „Necesitatea valorificării superioare a acestei resurse rezidă din posibilitățile de explorare și de exploatare potențate de oportunitățile de fructificare a lor”. Noțiunea de „valorificare” a unei „resurse”, ca în exemplul dat, dar și în numeroase alte situații (bunăoară, „valorificarea” unei idei, a unei inițiative, a unui experiment, a unei dezbateri ș.a.m.d.), cuprinde toate fazele unui asemenea proces. Prin urmare, „explorarea” și „exploatarea” sunt componente ale „valorificării”. Totodată, este de semnalat pleonasmul reprezentat de cuvântul „fructificare”, respectiv un sinonim al „valorificării”.

Să reținem încă un exemplu. Într-o emisiune radiofonică am auzit următoarea frază: „Nu trebuie să confundăm valoarea unui produs cu elementele care privesc valoarea de întrebuințare, valoarea de schimb și nici valoarea de piață”. Nu este cazul să recurgem la o prelegere de economie politică, ci doar să consemnăm festele pe care ni le pot provoca neatenția, deficitul de rigoare, mai ales atunci când se operează cu diverse concepte. Sigur, nu trebuie să confundăm „valoarea” cu diferitele ei forme de expresie, deoarece se cere respectat – așa cum am mai menționat – raportul dintre parte și întreg. Dar tocmai acest raport impunea precizarea că posibila „confuzie” era și este posibil de evitat numai dacă ținem seama de respectivele componente. „Valoare” în sine (sub aspect economic) nu există. Conceptul de „valoare” este legat de tot ceea ce reprezintă o „marfă”, un bun destinat schimbului în vederea satisfacerii unei nevoi. De aici, necesitatea de a se folosi – în funcție de cazuri, de împrejurări, de situații – noțiunile de „valoare de întrebuințare”, „valoare de schimb”, „valoare de piață”, dar și altele, precum „valoarea capitalului”, „valoarea forței de muncă”, „valoare actualizată”, „valoare anticipată”, „valoare capitalizată”, „valoare adăugată”.

Și pentru că ne referim la modul în care ne formulăm gândurile, ideile, pozițiile etc., atât în scris, cât și verbal, se impune a reaminti că „valoarea” unei comunicări este dată, înainte de toate, de respectarea necondiționată a regulilor gramaticalo-logice, iar autoexigența în materie poate fi, în acest sens, chiar... valoare adăugată. (T.B.)

(Copyright foto: everythingpossible / 123RF Stock Photo)