Ponderea întreprinderilor inovatoare a scăzut cu aproape două puncte procentuale, în perioada 2020-2022
Numărul 17-18, 30 apr. - 14 mai 2024 » Analize și sinteze
Ponderea întreprinderilor inovatoare în totalul întreprinderilor a scăzut, în România, cu 1,9 puncte procentuale (pp), în perioada 2020-2022 față de intervalul 2018-2020, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Potrivit INS, rezultatele provizorii ale cercetării statistice privind inovarea în întreprinderile din mediul de afaceri arată că, în perioada analizată, ponderea întreprinderilor care au introdus pe piață produse sau procese de afaceri noi sau îmbunătățite, în numărul total de întreprinderi, a fost de 8,8%, ceea ce reprezintă o scădere cu 1,9 pp față de perioada 2018-2020.
În intervalul analizat, ponderea întreprinderilor inovatoare, în totalul întreprinderilor, a scăzut, față de perioada 2018-2020, atât în sectorul industriei, cât și în sectorul serviciilor, astfel: în industrie cu 1,3 pp, iar în servicii cu 0,6 pp. În schimb, raportat la numărul total de întreprinderi din fiecare sector, trendul se menține același, respectiv serviciile au o pondere cu 1 pp mai mare decât industria (9,3% în servicii, față de 8,3% în industrie).
La fel ca în perioada 2018-2020, în intervalul 2020-2022, per ansamblu, întreprinderile mari, cu cel puțin 250 de salariați, au fost de două ori mai inovatoare decât întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).
Din numărul total de întreprinderi mari, 20,6% au fost inovatoare, în timp ce IMM-urile au inovat în proporție de 8,3%. Însă, în comparație cu perioada 2018-2020, ponderea întreprinderilor inovatoare mari a scăzut cu 2 pp, de la 22,6% la 20,6%, iar IMM-urile inovatoare au avut aceeași tendință de scădere, cu 1,8 pp, respectiv de la 10,1% la 8,3%.
INS menționează că, din totalul întreprinderilor, 4,1% au fost inovatoare numai de produse noi sau îmbunătățite, 3,1% au implementat atât inovații de produse, cât și de procese de afaceri, iar 1,3% au aplicat numai pentru inovații ale proceselor de afaceri. Ponderea întreprinderilor inovatoare de bunuri, în totalul întreprinderilor, a crescut, în perioada 2020-2022, cu 0,1 pp (de la 5% la 5,1%). Întreprinderile inovatoare de servicii au avut și ele o creștere cu 0,5 pp (de la 4,8% la 5,3%).
Ponderea produselor "noi pe piață" și "noi pentru întreprindere" în totalul întreprinderilor s-a menținut aproximativ constantă în perioada 2020-2022 comparativ cu perioada 2018-2020.
Ponderea întreprinderilor inovatoare care au introdus "produse noi pe piață", în totalul întreprinderilor, a scăzut ușor pe total cu 0,2 pp, iar la întreprinderile mici și mijlocii cu 0,1 pp, respectiv cu 0,4 pp, dar a crescut ușor la întreprinderile mari, cu 0,5 pp, în perioada 2020-2022 comparativ cu perioada 2018-2020.
Ponderea întreprinderilor inovatoare care au introdus "produse noi pentru întreprindere", în totalul întreprinderilor, a crescut ușor pe total cu 0,2 pp, creștere susținută de întreprinderile mici și mari cu 0,3 pp, respectiv cu 0,6 pp, dar a scăzut ușor la întreprinderile mijlocii, cu 0,1 pp, în perioada 2020-2022 comparativ cu perioada 2018-2020.
În intervalul 2020-2022, întreprinderile inovatoare au cooperat mai mult între ele (37,1%), în comparație cu perioada 2018-2020 (31,3%). Pe tipuri de parteneri de cooperare, raportat la numărul total de întreprinderi inovatoare, cea mai mare creștere s-a semnalat în cooperarea cu organizații non-profit (+3,8 pp), cu alte întreprinderi din interiorul grupului (+2,8 pp), cu concurenții (+2,7 pp) și cu clienți sau cumpărători din sectorul public (+2,7 pp).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial