Populația școlară în anul de învățământ 2022/2023 a scăzut cu 23.000 de elevi și studenți comparativ cu anul precent
Numărul 24, 21-27 iun. 2023 » Breviar statistic
Ȋn anul de învățământ 2022-2023, populația școlară din sistemul național de educație a fost 3.472.800 de elevi și studenți, în scădere cu 23.000, comparativ cu anul școlar precedent, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În anul școlar/universitar 2022-2023, aproape jumătate din populația școlară s-a regăsit în învățământul primar și gimnazial (46,3%), iar circa o treime în învățământul liceal și cel antepreșcolar și preșcolar (17,1%, respectiv 15,8%).
Din totalul populației școlare cuprinsă în sistemul de educație, 50,2% au fost elevii și studenții de sex feminin și 72,8% elevii și studenții care au studiat în mediul urban.
Comparativ cu anul școlar/universitar precedent, învățământul antepreșcolar și preșcolar sunt nivelurile care au înregistrat creșteri ale populației școlare (+9,2 mii copii). În învățământul postliceal au fost înscriși 86,7 mii elevi, acest nivel educațional fiind cel mai puțin reprezentat în totalul populației școlare (2,5%). Învățământul superior a înregistrat o diminuare accentuată a numărului de studenți înscriși (-15,3 mii studenți) în anul școlar 2022-2023, urmat de învățământul profesional (cu -8,7 mii elevi) și de învățământul liceal (cu -2,5 mii elevi).
Populația școlară a fost cuprinsă cu preponderență (94,4%) în unitățile școlare publice.
Pe niveluri educaționale, cea mai semnificativă pondere a elevilor înscriși în unitățile din învățământul privat s-a regăsit în învățământul postliceal (48,7%).
În anul universitar 2022-2023 au fost înscriși în învățământul superior 538,7 mii studenți, din care 55,3% au fost studente.
Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învățământul superior au fost cele din grupa afaceri, administrație și drept (24,0% din totalul studenților), respectiv inginerie, prelucrare și construcții (19,2% din totalul studenților).
În profil teritorial, populația școlară din anul de învățământ 2022-2023 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (589,5 mii persoane), respectiv București-Ilfov (527,2 mii persoane). Distribuția populației școlare pe regiuni de dezvoltare și niveluri educaționale față de totalul fiecărei regiuni, arată că cea mai ridicată pondere s-a înregistrat în învățământul primar și gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (53,8%). La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învățământul postliceal din regiunile Nord-Est (1,8%) și București-Ilfov (1,9%).
În învățământul superior, ponderea numărului de studenți înscriși față de totalul fiecărei regiuni a fost preponderentă în regiunea București-Ilfov (32,3%).
În anul școlar/universitar 2022-2023, personalul didactic din cadrul sistemului educațional a însumat 240,7 mii persoane. Astfel, raportul mediu dintre populația școlară și numărul cadrelor didactice a fost 14 elevi/studenți la un cadru didactic.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial