Luările publice de poziție ale organismelor profesionale și patronale merită, totdeauna, o atenție deosebită. Cei care se confruntă zilnic cu provocări și riscuri reale sunt, cu siguranță, concetățenii cei mai îndreptățiți să se pronunțe asupra unor teme majore care privesc nu numai soarta propriilor împliniri profesionale și/sau din sfera afacerilor, ci și starea generală a economiei și, în consecință, a societății românești, în ansamblu. Din acest motiv, unele ecouri la un foarte recent demers al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) nu trebuie desconsiderate.

Cititorii noștri au luat, desigur, cunoștință de informațiile potrivit cărora AOAR s-a adresat Curții de Conturi și Consiliului Fiscal cu o solicitare, practic, inedită: să analizeze, în regim de urgență, toate inițiativele parlamentare care vor fi luate în discuție începând cu 1 septembrie 2016 (data reluării lucrărilor Camerei Deputaților și Senatului), urmând să comunice public „impactul bugetar al acestora, astfel încât opinia publică să poată cenzura populismul economic fără acoperire în performanțele reale ale României”. Totodată, AOAR cere celor două structuri statale să examineze toate măsurile cu caracter economic și social pe care partidele politice le vor include în programele lor electorale în vederea alegerilor parlamentare de la finalul acestui an.

Sigur, dreptul de petiționare este inclus în articolul 51 al Constituției României și, prin urmare, alegațiile care s-au făcut auzite pe tema solicitărilor AOAR sunt nule și neavenite. În plus, articolul 31 din Legea fundamentală instituie dreptul de acces la orice informație de interes public. Nici în această privință nu ar fi nimic de obiectat, nimic de comentat negativ în legătură cu demersul AOAR.

S-au mai formulat unele observații care vizează principiul separației puterilor în stat, faptul că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării și, de aceea, cu excepția Curții Constituționale, nimeni nu are dreptul să interfereze în procesul de adoptare a legilor. Desigur, păreri pot exprima orice structuri profesionale, patronale, ca și cetățeni individuali, însă ultimul cuvânt îl are, într-o democrație autentică, Parlamentul, în calitatea reamintită. O altă observație este aceea că nici Curtea de Conturi și nici Consiliul Fiscal n-au vreo „treabă” cu programele electorale ale partidelor politice. Nimeni nu este, însă, împiedicat de lege să comenteze respectivele programe, iar în ultimă instanță există votul, cel care poate și trebuie să sancționeze derapajele de orice fel ale partidelor și politicienilor candidați la alegeri.

Problema de fond nu este, însă, una cu caracter constituțional, instituțional ori procedural. Populismul pe care îl încriminează AOAR reprezintă o componentă reală a formelor și mijloacelor cu care se face politică în țara noastră. Există extrem de diverse definiții ale populismului, dar, în esență, avem de-a face cu promisiuni demagogice, cu programe și planuri cel puțin nerealiste, dacă nu cumva profund dăunătoare din punct de vedere economic și social. Mai ales absența susținerii bugetare a unor măsuri populiste este de natură a da de gândit.

Nu mai puțin adevărat este că în Parlament s-au avansat numeroase inițiative legislative care implică bani, unele foarte mulți bani, care nu există și nici nu sunt șanse să existe până la alegeri și nici în anul viitor. Tot o obligație constituțională constă în indicarea precisă a surselor de finanțare a oricărei măsuri care implică o anumită cheltuială cu banul public (articolul 138 al aceleiași Legi fundamentale).

Într-o campanie electorală, candidații sunt, cum bine se știe, vital interesați să se bucure de credibilitate. Dar nici alegătorii nu trebuie să fie creduli. Dacă opțiunile se vor face doar în funcție de „atractivitatea” promisiunilor populiste (ceea ce s-a întâmplat nu de puține ori), efectele vor fi extrem de dăunătoare. Această remarcă – bazată pe realități – nu trebuie înțeleasă de cititori în sens moralizator. Dreptul de vot și-l exercită fiecare cum crede de cuviință. În schimb, organizațiile profesionale și patronale au nu numai dreptul, ci și datoria să ajute concetățenii să identifice orice acțiune de tip populist și s-o catalogheze ca atare. În acest fel, neîndoios, contribuie la crearea și consolidarea, în societate, în special în sfera economică, în cea de business, a unui climat de seriozitate și de responsabilitate care va influența și comportamentul politicienilor. Pentru că – nu-i așa? – „Cine nu deschide bine ochii deschide punga!”. Costurile populismului au fost, sunt și vor fi, totdeauna, imense.