Poșta Română a început astăzi distribuirea scrisorilor de informare privind amnistia fiscale
Telex » Știri 9 octombrie, 15:31
Ministerul Finanțelor (MF) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează o campanie de informare în rândul persoanelor fizice cu privire la facilitățile fiscale prevăzute de OUG nr. 116/2024 privind unele măsuri pentru sistemul de informare, comunicare și încasare a obligațiilor bugetare care fac obiectul măsurilor de anulare a unor obligații bugetare prevăzute de OUG nr. 107/2024. Potrivit unui comunicat al ANAF, „peste 800.000 de contribuabili persoane fizice vor primi prin poștă o scrisoare de informare privind măsurile fiscale și beneficiile acestora, notificarea tipărită privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor bugetare, așa cum sunt prevăzute în OUG nr. 107/2024, cererea de anulare, precum și un plic pretipărit pentru situația în care contribuabilul dorește să transmită către organul fiscal notificarea”.
Prin scrisoarea de informare, contribuabililor le este adus la cunoștință cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, existente în evidența fiscală, astfel încât să știe ce sume trebuie achitate și ce sume pot fi anulate. Contribuabilii au posibilitatea efectuării de plăți fie în numerar, fie prin intermediul cardului bancar, caz în care le va fi înmânată chitanța cu dovada încasării. Poșta Română va vira în contul prevăzut în OUG nr. 116/2024, deschis la Trezoreria Operativă Centrală, sumele încasate.
Contribuabilii, după trimiterea notificării, vor primi certificatul de atestare fiscală ce va cuprinde situația fiscală proprie defalcată pe obligații bugetare care trebuie achitate, pentru a beneficia de anularea accesoriilor și a procentului aferent obligației principale.
Termenul-limită pentru depunerea cererii de anulare este 25 noiembrie 2024, inclusiv.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial