Potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, declarația privind beneficiarul real nu mai trebuie depusă anual la ONRC, ci doar când intervin modificări
Telex » Știri 10 iunie 2020
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, astăzi, un proiect care prevede că firmele care au în acționariat doar persoane fizice nu mai trebuie să depună anual la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) declarații privind beneficiarul real, ci doar când sunt modificări, informează Mediafax.
Potrivit expunerii de motive, proiectul propune exceptarea de la depunerea declarațiilor entităților formate doar din persoane fizice și eliminarea depunerii declarației anuale având în vedere obligația mai puternică de a depune o declarație oricând intervine o schimbare. Astfel, se exceptează 942.003 dintr-un total de 978.245 de SRL-uri înregistrate la ONRC, adică 96,3% dintre acestea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane