Poziția CNIPMMR faţă de propunerea legislativă privind Statutul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)
Numărul 30, 25-31 octombrie 2016 » Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Se apreciază că documentul va avea efecte negative semnificative asupra întregului mediu de afaceri
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că propunerea legislativă privind Statutul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC (votată de Camera Deputaţilor la 28 iunie 2016, în prezent fiind în procedura legislativă la nivelul Senatului – Cameră decizională) va avea, în forma actuală, efecte negative semnificative asupra întregului mediu de afaceri: va genera închiderea unor întreprinderi viabile, concedieri de personal, pierderea veniturilor bugetare din taxe, impozite, contribuţii obligatorii, inclusiv creşterea cheltuielilor bugetare aferente ajutorul de şomaj şi asistenţei sociale, precum şi blocarea investiţiilor.
Proiectul include prevederi precum:
☑ Recunoașterea statutului de autoritate administrativă autonomă de specialitate cu personalitate juridică, independentă, care coordonează şi realizează strategia şi politica în domeniul protecţiei consumatorilor, care acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor;
☑ Neîngrădirea activității ANPC de nicio altă autoritate;
☑ Măsuri preventive şi sancţiuni aplicate de ANPC, între care:
- Art. 28. – (3) În raport de gravitatea şi durata faptei, ANPC poate sancţiona contravenientul cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării faptei săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi.
- Art. 29. – (1) Cifra de afaceri prevăzută la art. 28 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare.
- Art. 31. – (1) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele sancţiuni complementare:
a) închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni;
b) închiderea temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni;
c) închiderea definitivă a unităţii;
d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. - Art. 33 - (2) Decizia se comunică contravenientului în termen de 24 h de la data întocmirii acesteia şi poate fi contestată în termen de 24 h la instanţa de contencios administrativ competentă. Instanţa de judecată, prin derogare de la dispoziţiile art. 200 din Codul de Procedură Civilă, se pronunţă prin încheiere asupra legalităţii deciziei în termen de 48 h de la înregistrarea cererii de chemare în judecată, cu citarea părţilor, în camera de consiliu. Încheierea se redactează în termen de 48 h de la pronunţare. Împotriva încheierii se poate declara apel în termen de 24 h de la pronunţare. Apelul se soluţionează de urgenţă.
„Sancţiunile pe care ANPC le poate da, potrivit acestui proiect, sunt cuprinse între 0,5% – 10% din cifra de afaceri a întreprinzătorilor. Majoritatea firmelor nu realizează un profit de asemenea anvergură! Sancţiunile complementare sunt de tipul închiderii temporare de până la 6-12 luni a companiei sau închiderii permanente. CNIPMMR a propus 21 de amendamente asupra legii în care vizăm aceste atribuţii şi drepturi exagerate ale ANPC. Senatul trebuie să respingă această lege sau să adopte legea cu amendamentele pe care noi le-am menţionat. Nu este normal ca autorităţile statului să se transforme în autorităţi eminamente de control”, a precizat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial