Precedentul și ineditul
Numărul 36, 11-17 sep. 2024 » La început a fost cuvântul...
Manifestările desfășurate cu prilejul Zilei Limbii Române au scos în evidență numeroase preocupări menite să cultive – în toate mediile și la toate nivelurile de pregătire – regulile exprimării corecte. Din păcate, presa tipărită și audiovizuală continuă să „furnizeze” exemple negative. Astfel, într-o emisiune radiofonică s-a afirmat că „în condiții fără precedent, în întreaga conjunctură de până acum, au căpătat o acuitate deosebită problemele eficienței ecologice și combaterii cu succes a efectelor încălzirii globale”. Evident, în fraza citată sunt două pleonasme „pure”. Dacă un anumit fapt este „fără precedent”, culmea ar fi fost să se mai fi petrecut și altă dată. Apoi, „combaterea cu succes a efectelor încălzirii globale” este exact unul dintre echivalentele „eficienței ecologice”.
Notăm, de asemenea, că, în mai multe informații din cotidianele care apar la București, s-a scris despre „începerea noului an școlar”. Ne întrebăm: poate să înceapă un „vechi”, un „precedent” an școlar?
La fel, într-o dezbatere televizată, un participant a spus că „nu putem să facem tot timpul, fără încetare, apel la precedente când suntem confruntați cu noutăți tehnico-științifice de un inedit absolut”. Când spunem „tot timpul” avem în vedere tocmai ceva care se desfășoară, se derulează „fără încetare”, iar „ineditul absolut” este sinonim cu „noutatea”, la rândul ei, „absolută”, deși ambii termeni au o doză apreciabilă de „relativitate”. Dacă ar fi, totuși, să menționăm ceva care are un caracter „absolut”, atunci, categoric, vizăm asigurarea acurateții gramaticalo-logice în toate cazurile de comunicare publică. Este o cerință „absolută” a publicisticii de calitate. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial