Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Premierul anunță că va exista o scădere a prețului la unele produse alimentare de bază

Premierul anunță că va exista o scădere a prețului la unele produse alimentare de bază

Telex » Știri 23 iunie 2023  

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că va există o scădere a prețului la unele produse alimentare de bază și că această reducere nu va pune presiune pe producătorii români. "Aș vrea să încep cu o veste bună. Am primit deja răspunsul marilor lanțuri de magazine la propunerea noastră privind schema de reducere a prețurilor la alimentele de bază. Și vă pot spune că retailerii au transmis deja o primă listă cu produsele vizate. Avem astfel toate condițiile pentru ca în perioada următoare să finalizăm un acord sau un act normativ, și chiar aș dori să le mulțumesc pentru promptitudine și pentru această abordare. Asta înseamnă o scădere garantată a prețului la unele produse de bază din gama celor indispensabile populației. Și aici ne referim foarte clar la: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete. Vreau să subliniez foarte clar: va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români. Cred că românii merită din plin un asemenea gest sub forma unui efort comun al statului și al mediului privat", a spus premierul, în debutul ședinței de guvern de joi, relatează Agerpres.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.