Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene, în România
Numărul 2, 5-11 aprilie 2016 » Cariere. Drumul spre performanță
Comisia Europeană a lansat recent Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene, care identifică și recunosc cei mai de succes promotori ai întreprinderii și antreprenoriatului în Europa, expun cele mai bune politici și practici antreprenoriale, sporesc conștientizarea valorii adăugate de antreprenoriat, încurajează și inspiră potențialii antreprenori. Prin această inițiativă, DG Întreprinderi și Industrie intenționează să răsplătească inițiativele care facilitează afacerile, în special prin recunoașterea importanței antreprenoriatului. Statele membre pot transmite propunerile până la data de 1 iulie 2016.
În România, Punctul Unic de Contact pentru competiția Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene funcționează în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, acesta având atribuții în organizarea etapei naționale a competiției și promovarea câștigătorilor la Comisia Europeană. Termenul de depunere a solicitărilor de către candidații din România este de 20 iunie 2016.
Manualul operațional, Formularul de canditatură și categoriile de premii ale competiței se găsesc pe site-urile www.economie.gov.ro, www.imm.oss.ro.
Coordonatele Punctului Național de Contact sunt următoarele: Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, cod 010096. Cei interesați pot afla informații complete despre această competiție accesând link-ul. (Al.R.)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial