Președinta ANAF: Interconectarea caselor de marcat, un proiect care se va realiza în cursul acestui an
Telex » Știri 20 februarie 2020
Interconectarea caselor de marcat cu serverele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se va realiza în cursul acestui an, fiind unul dintre cele 14 proiecte cuprinse în Strategia de informatizare la nivelul instituţiei, a declarat, la un eveniment de specialitate, preşedintele Agenţiei, Mirela Călugăreanu, citată de Agerpres. Ea a afirmat că strategia de informatizare la nivelul instituţiei a fost elaborată la finalul anului trecut şi cuprinde 14 proiecte, unele care se implementează pe termen scurt, iar altele pe termen lung. „Dintre cele 14 proiecte, în acest an vor fi implementate patru şi unul deja a fost finalizat şi funcţionează începând cu 10 februarie. Este un element de back office, dar foarte important pentru noi. Am reuşit să realizăm transferul electronic al deciziilor de impunere din aplicaţia Pheonix cu programul SIAC. E un lucru pe care ni-l doream de ani de zile şi am reuşit să creăm această legătură, iar lucrurile să fie funcţionale începând cu data de 10 februarie. Acesta va însemna o degrevare a personalului din partea de gestiune de declaraţii de aceste procese care se făceau manual şi este un element important care ajută atât adminstraţia fiscală, dar şi contribuabilii”, a declarat Mirela Călugăreanu.
Un alt proiect în domeniul digitalizării ANAF care va funcţiona în curând este cel al popririi electronice. Mirela Călugăreanu a menţionat că, începând cu luna martie, se va vedea un progres din acest punct de vedere. Pentru implementarea acestui sistem de proprire electronică şi de ridicare a popririlor tot electronic, ANAF a avut discuţii cu instituţiile de credit şi Asociaţia Română a Băncilor. „Un alt proiect care va fi implementat tot în cursul acestui an este interconectarea caselor de marcat. Se fac eforturi pentru ca lucrurile să se întâmple cât mai curând posibil. Aţi auzit-o şi din declaraţiile publice ale domnului ministru. Un alt proiect care, de asemenea, va fi implementat anul acesta este Noes, adică implementarea unui nivel operativ în procesul de executare silită”, a mai spus Mirela Călugăreanu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial