Președintele ACEA avertizează că automobilele se vor scumpi cu 2.000 de euro odată cu normele Euro 7
Telex » Știri 1 februarie 2023
Viitoarele norme de poluare Euro 7, care sunt discutate în prezent, ar putea să îi oblige pe constructori să majoreze prețul vehiculelor lor cu 2.000 de euro, în medie, a estimat noul președinte al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Luca de Meo, transmite AFP, preluată de Agerpres. În prima sa conferință de presă în calitate de președinte al ACEA, Luca de Meo, care este și directorul general de la Renault, a luat în vizor normele Euro 7, care sunt discutate în prezent după ce au fost prezentate de Comisia Europeană în luna noiembrie 2022.
Bruxelles-ul propune în special ca testele privind emisiile poluante ale vehiculelor să fie mai conforme cu condițiile reale din trafic și să fie stabilite limite cu privire la emisiile de particule provocate de uzura frânelor și pneurilor. Normele Euro 7, care vor fi aplicabile din 2025, ar reduce cu 35% emisiile de oxid de azot ale autoturismelor și utilitarelor ușoare, comparativ cu precedentele norme Euro 6, potrivit Comisiei Europene.
În schimb, constructorii auto, afectați deja de revoluția automobilelor electrice, vor ca viitoarele norme Euro 7 să fie stabilite la un nivel minimal pentru motoarele termice destinate să dispară în 2035.
Dacă viitoarele norme Euro 7 vor fi stabilite în conformitate cu planul Comisiei, prețul automobilelor ar fi majorat cu 2.000 de euro, în medie, pentru cumpărători și ar putea reduce piața europeană, aflată deja într-o situație dificilă, cu 7% până la 10%, potrivit lui Luca de Meo.
"Oamenii vor păstra mai mult timp automobilele și vor achiziționa mașini de ocazie în locul unora noi", a avertizat președintele ACEA.
În schimb, potrivit comisarului european pentru piața internă, Thierry Breton, costurile suplimentare ar urma să fie de doar "100 până la 150 de euro pe vehicul".
Industria auto ar putea înregistra un mai bun raport cost/beneficiu prin "reorientarea enormelor investiții cerute de Euro 7 spre o accelerare a electrificării, spre automobile electrice mai ieftine sau spre carburanți mai puțin poluanți", consideră președintele ACEA. "Orizontul de timp este prea scurt, condițiile prea stricte. În cazul Renault, ele ar putea conduce la închiderea a patru uzine pe termen scurt", a avertizat Luca de Meo.
Pe de altă parte, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) și-a exprimat sprijinul pentru un pact verde pentru industria europeană, văzut ca un răspuns la Inflation Reduction Act (IRA), uriașul plan de subvenții adoptat de SUA în sprijinul industriei americane. Un document al Comisiei Europene cu privire la mineralele rare este așteptat de asemenea cu nerăbdare de către industria europeană.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial