MyWIZ - Business în cloud
Președintele ANAF: Angajații de la stat nu mai trebuie plătiți unitar, ci în funcție de performanță

Președintele ANAF: Angajații de la stat nu mai trebuie plătiți unitar, ci în funcție de performanță

Telex » Știri 18 noiembrie 2022  

Angajații de la stat nu mai trebuie plătiți unitar, ci în funcție de performanță și de rezultatele pe care le obțin, aceasta fiind una dintre cele mai mari reforme pe care trebuie să le facă statul român, a afirmat, în cadrul unui eveniment de specialitate, Lucian Heiuș, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), citat de Agerpres. "Sistemul actual de salarizare este unul unitar: muncești mult, muncești puțin, dacă ai aceeași categorie, clasă și vechime, iei aceiași bani. Ai rezultate excepționale în inspecție fiscală sau ești un inspector mai puțin performant, ai același salariu. Atunci apare în timp o demotivare a celor foarte buni: «De ce să-mi asum eu riscuri foarte mari, când colegul meu care stă mai mult la cafea pe hol ia același salariu ca și mine?». Noi, ca stat, trebuie să depășim cumva acest mecanism de a gândi unitar. Parcă și legea salarizării se numește legea salarizării unitare. Nu mai trebuie să gândim unitar, ci pe performanță, pe rezultatele pe care le obții, chiar și în sistemul administrativ. Cred că aceasta este una dintre marile reforme pe care trebuie să le facă statul în ansamblul lui", a spus Lucian Heiuș, în cadrul conferinței "PNRR - Investiții pentru economia viitorului. Reforma fiscală", organizată de PwC România.

El a subliniat că modernizarea trebuie făcută în toate instituțiile statului, nu doar la ANAF. "Nu este suficient ca doar ANAF și Ministerul de Finanțe să se modernizeze. Eu astăzi cred că Ministerul de Finanțe și ANAF sunt printre cele mai performante instituții din administrația românească. Trebuie ca tot sistemul administrativ, capacitatea administrativă a statului român să crească și să fie performantă și atunci într-adevăr putem discuta despre un stat modern, despre performanță în orice domeniu, de la sănătate, educație, administrare fiscală, construcții, tot ceea ce înseamnă de fapt statul și atunci îmi va fi și mie mai ușor, ca președinte ANAF, să conving un contribuabil că este bine să-și plătească impozitele și taxele, pentru că o să aibă și el mulțumirea că ceea ce dă către stat este administrat corect și transparent", a completat Lucian Heiuș.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.