Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Președintele Băncii Mondiale anunță măsuri pentru sporirea capacității de împrumut în următorul deceniu

Președintele Băncii Mondiale anunță măsuri pentru sporirea capacității de împrumut în următorul deceniu

Telex » Știri 19 iulie 2023  

Președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, a prezentat noi planuri pentru îmbunătățirea bilanțului instituției și pentru a ajuta țările să facă față schimbărilor climatice și altor dificultăți, însă a precizat că încă ar putea fi nevoie de o majorare de capital pe termen lung, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Banga, fost director general al Mastercard, care a preluat în 2 iunie conducerea Băncii Mondiale, a anunțat noile propuneri menite "să îmbunătățească bilanțul instituției", în timpul reuniunii oficialilor G20 de la Gandhinagar, India. Noile măsuri, care încă sunt discutate cu țările care sunt principalii acționari ai Băncii Mondiale, vin pe lângă deciziile adoptate în aprilie, care vor majora capacitatea de împrumut a instituției cu până la 50 miliarde de dolari în următorul deceniu.

Statele Unite - cel mai mare acționar al Băncii Mondiale - au susținut în octombrie necesitatea reformării instituției, iar apoi l-au nominalizat pe Banga la conducerea Băncii Mondiale pentru a accelera evoluția BM, care a fost înființată acum aproape 70 de ani.

"Înregistrăm progrese rapide. Construim o bancă mai bună, dar în cele din urmă vom avea nevoie de o bancă mai mare", a declarat Banga.

Planurile ar putea majora capacitatea de împrumut a instituției cu zeci de miliarde de dolari, permițând acționarilor să garanteze împrumuturile dacă țările nu le pot achita. De asemenea, instituția ar putea emite noi instrumente hibride de capital, instrument care ar permite acționarilor să investească în obligațiuni.

Ajay Banga a fost însărcinat cu transformarea Băncii Mondiale pentru a majora capacitatea sa de împrumut și a revizui modelul de business al instituției pentru a combate schimbările climatice, pandemiile, insecuritatea alimentară și alte crize, pe lângă misiunea tradițională a instituției de combatere a sărăciei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.