Președintele Curții de Conturi: Este necesară implementarea unui sistem informatic avansat în instituțiile de audit
Telex » Știri 28 octombrie 2019
Implementarea unui sistem informatic avansat în instituţiile de audit este necesară pentru a creşte acurateţea datelor verificate în misiunile de audit şi calitatea rapoartelor transmise către Parlament şi societatea civilă, este de părere preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc. Potrivit unui comunicat al Curţii de Conturi, citat de Agerpres, preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, alături de o delegaţie a instituţiei, a efectuat o vizită oficială la Bratislava, la invitaţia omologului său, Karol Mitrik, preşedintele Biroului Suprem de Audit al Republicii Slovace.
În vederea continuării dezvoltării relaţiilor bilaterale de cooperare instituţională, cei doi înalţi oficiali au abordat în timpul discuţiilor teme de interes comun privind organizarea şi desfăşurarea activităţii Instituţiilor Supreme de Audit (SAI) din România şi Slovacia, evaluarea obiectivelor specifice de audit, precum şi analiza riscurilor identificate în elaborarea programului anual de activitate. În acest context, unul dintre principalele subiecte a vizat necesitatea modernizării SAI-urilor în auditul public extern din perspectiva implementării progreselor din domeniul IT&C, prin racordarea activităţii de audit la tehnici şi instrumente specifice, în scopul dezvoltării de noi aptitudini pentru auditori prin programe de formare şi activitate autodidactică. „Într-o societate aflată într-un proces continuu de modernizare, se impune alinierea instituţiilor noastre cu progresele din domeniul digitalizării. Un sistem informatic performant poate asigura operativitatea şi trasabilitatea desfăşurării activităţii Instituţiilor Supreme de Audit într-o abordare obiectivă, asigurând astfel acurateţea datelor verificate în misiunile de audit şi creşterea calităţii rapoartelor transmise către Parlament şi societatea civilă. În acest sens, implementarea unui sistem informatic avansat este o condiţie esenţială pentru asigurarea premiselor în vederea eficientizării activităţii de audit”, a afirmat preşedintele Curţii de Conturi a României.
De asemenea, un punct important al discuţiilor a vizat întărirea şi creşterea rolului de îndrumare al Instituţiilor Supreme de Audit în beneficiul societăţii, precum şi promovarea unei comunicări eficiente cu opinia publică prin elaborarea rapoartelor de audit într-un limbaj facil, accesibil cetăţeanului ca beneficiar final.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane