Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor

Telex » Știri 8 iulie 2019  

Președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, informează Mediafax.

Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:

  1. a) la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei;
  2. b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei;
  3. c) la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde și
perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Potrivit actului normativ, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptați și crescuți pe o perioadă de cel puțin 13 ani.

Totodată, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor. Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate cu legislația în vigoare, aferent lunii pentru care se face plata. În cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă numai de către ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi, potrivit documentului.

Potrivit expunerii de motive a documentului, proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, un impact de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021, iar în 2022, ar urma să aibă un impact de 81,1 miliarde de lei.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.