Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Noul cadru european de examinare a investiţiilor străine directe va intra în vigoare în aprilie 2019

Noul cadru european de examinare a investiţiilor străine directe va intra în vigoare în aprilie 2019

Numărul 9, 12-18 martie 2019  »  Direct de la sursă

Se are în vedere protejarea intereselor strategice ale Europei din punctul de vedere al investițiilor străine în UE

Consiliul UE a aprobat, zilele trecute, un nou cadru de examinare a investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, încheind astfel procesul legislativ vizând această propunere. „Aceasta înseamnă că noul cadru va intra în vigoare în luna aprilie a acestui an. Pe baza unei propuneri a Comisiei, prezentate de președintele Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, noul cadru va contribui la protejarea securității, a ordinii publice și a intereselor strategice ale Europei din punctul de vedere al investițiilor străine în Uniune”, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

„Această decizie este o dovadă a capacității UE de a acționa rapid atunci când sunt în joc interesele strategice ale cetățenilor noștri și ale economiei noastre. Prin intermediul noului cadru pentru examinarea investițiilor, suntem în prezent mult mai în măsură să asigurăm faptul că investițiile care provin din țări din afara UE sunt, de fapt, în interesul nostru”, a declarat preşedintele CE, Jean-Claude Juncker.

Noul cadru va crea un mecanism de cooperare prin care statele membre și Comisia vor putea face schimb de informații și își vor exprima preocupările legate de investiții specifice. De asemenea, va permite Comisiei să emită avize atunci când o investiție amenință securitatea sau ordinea publică a mai mult de un stat membru sau atunci când o investiție ar putea submina un proiect sau un program de interes pentru întreaga UE, cum ar fi Orizont 2020 sau Galileo. Se are în vedere, totodată, încurajarea cooperării internaționale în procesul de examinare a investițiilor, inclusiv schimbul de experiență, de cele mai bune practici și de informații privind aspectele care reprezintă preocupări comune. Noul cadru va stabili şi anumite cerințe pentru statele membre care doresc să mențină sau să adopte un mecanism de examinare la nivel național, în contextul în care statele membre au decizia finală în a autoriza sau nu o anumită investiție pe teritoriul lor. De asemenea, va ține cont de necesitatea de a acționa sub presiunea unor termene apropiate, favorabile mediului de afaceri, precum și a unor cerințe stricte de confidențialitate.

Ca urmare a aprobării de către statele membre în cadrul Consiliului și a votului pozitiv în cadrul Parlamentului European din 14 februarie, noul act legislativ al UE de instituire în întreaga UE a unui cadru de examinare a investițiilor urmează să intre în vigoare în săptămânile următoare, la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial. Statele membre și Comisia vor avea ulterior la dispoziție 18 luni pentru a pune în aplicare măsurile necesare pentru aplicarea acestui nou mecanism.

În prezent, 14 state membre dispun de mecanisme naționale de examinare. Deși acestea sunt diferite în ceea ce privește concepția și sfera de cuprindere, ele au același obiectiv de menținere a securității și a ordinii publice la nivel național. Mai multe state membre sunt în curs de a-și reforma mecanismele de examinare sau de a adopta altele noi.

UE are unul dintre cele mai deschise regimuri de investiții din lume, astfel cum este recunoscut de OCDE în indicele organizaţiei de restricționare a investițiilor. UE este principala destinație pentru investițiile străine directe din lume: stocurile de investiții străine directe în UE deținute de investitori din țări terțe s-au ridicat la 6.295 miliarde euro la sfârșitul anului 2017.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.