Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Presiunile sociale și economice sunt principalele probleme de sustenabilitate care îi afectează pe români în 2022

Presiunile sociale și economice sunt principalele probleme de sustenabilitate care îi afectează pe români în 2022

Numărul 47-48, 29 nov. - 13 dec. 2022  »  Analize și sinteze

Problemele sociale, în frunte cu exploatarea prin muncă, sărăcia și accesul la servicii medicale, sunt printre cele mai importante zece probleme legate de sustenabilitate pe care companiile din România trebuie să le abordeze astăzi, potrivit ediției de anul acesta a studiului Sustainability Sector Index realizat de Kantar, relatează Agerpres. Aliniindu-se la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU, metodologia proprietară a Kantar măsoară importanța problemelor de sustenabilitate pentru oameni și cât de mult le asociază pe acestea cu anumite sectoare și industrii.

"Românii văd brandurile ca având dreptul de a acționa sau de a comunica în primul rând despre problemele relevante pentru sectorul lor, dar care sunt foarte diferite de la o industrie la alta. Am realizat câte o hartă cu problemele de sustenabilitate în funcție de importanța declarată, pentru toate sectoarele importante (38 în total), care să ajute brandurile să înțeleagă problemele pe care oamenii le consideră ca fiind cele mai relevante și care trebuie abordate de mărci, dar problemele care pot ajuta la diferențierea lor față de competiție. Alegerea temelor de acțiune și de comunicare când vine vorba despre sustenabilitate depinde de starea actuală a brandului și de dinamica din cadrul categoriei sale. De exemplu, în cazul liniilor aeriene, am observat că românii se așteaptă ca brandurile să abordeze cu prioritate probleme legate de accesul la energie curată și implicarea în rezolvarea consecințelor fenomenelor extreme sau emigrația pe scară largă; dar unde brandurile din acest sector se pot diferenția cu adevărat, potrivit consumatorilor, este dacă ar aborda problemele legate de poluarea aerului, de emisiile de gaze cu efect de seră sau de reducerea amprentei de carbon", a afirmat coordonatorul diviziei de Sustenabilitate din cadrul Kantar România, Mădălin Vladu.

Potrivit comunicatului de presă, companiile trebuie să înțeleagă și diferența dintre intenție și acțiune - adică diferența dintre ceea ce oamenii spun că vor să facă, pentru a fi mai sustenabili, și acțiunile pe care le întreprind ei de fapt. Abordarea elementelor care alimentează (fuels) și a barierelor (frictions) care influențează procesul decizional al consumatorilor poate contribui la depășirea acestor decalaje. Studiul identifică ce anume îi determină și ce îi împiedică pe oameni să adopte comportamente sustenabile și care sunt acele acțiuni pe care brandurile trebuie să le prioritizeze, pentru a reduce aceste decalaje. Pentru români, unele dintre cele mai mari decalaje dintre intenție și acțiune rămân legate de cumpărarea de produse din materiale reciclate sau produse/ambalaje care pot fi reutilizate sau reumplute.

Pentru a afla cum pot brandurile să transmită cu succes mesaje sustenabile, Kantar a analizat răspunsurile emoționale (prin analiza impresiilor faciale din momentul urmăririi reclamelor) ale consumatorilor la cele mai eficiente și la cele mai puțin eficiente 25% reclame care intenționau să transmită mesaje sustenabile, din baza de peste 230.000 de reclame pretestate de Kantar global.

Cu aceeași ocazie, Kantar a lansat și Raportul privind tendințele din mediul digital legate de sustenabilitate - (Dx) Analytics Sustainability Emerging Trends Report -, care oferă o analiză bazată pe inteligență artificială a datelor rezultate în urma căutărilor legate de sustenabilitate pe care le-au făcut românii în ultimii 5 ani. Interpretarea a fost făcută cu același cadru de analiză precum cel folosit în sondajul Sustainability Sector Index, pornind de la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă și completată cu date secundare.

Sumarizând perspectiva despre sustenabilitate conturată în studiile Kantar, Carmen Pătrașcu, CEO Kantar România, subliniază că provocarea generală pentru companii astăzi este de a-și transforma strategiile de sustenabilitate corporativă în acțiuni clare ale brandurilor care să reușească să se conecteze cu românii.

Kantar este compania globală care oferă servicii de consultanță de brand și comunicare. Indicele sectorial al sustenabilității Kantar din 2022 oferă informații despre evoluția atitudinii consumatorilor față de sustenabilitate în 38 de sectoare din 32 de țări, inclusiv România, și se bazează pe mai mult de 33.000 de interviuri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.