Prețul biletelor de avion este mai mare cu 20% în vara acestui an, față de anul 2021
Telex » Știri 29 iulie 2022
Biletele de avion pentru călătoriile din timpul verii 2022 sunt cu 20% mai scumpe față de aceeași perioadă din 2021, această majorare fiind valabilă până la finele lunii august, arată o analiză realizată de o platformă specializată în verificări ale tarifelor practicate de companiile aeriene, citată de Agerpres. Astfel, conform datelor centralizate de Kiwi.com, numărul rezervărilor efectuate până în prezent pe platforma online, pentru vara aceasta, îl depășește pe cel consemnat în vara anului trecut, cu 18,2%.
Pe de altă parte, în România, în lunile iunie-iulie, s-a majorat numărul anulărilor de zboruri, realizate de companiile aeriene, la 4,09%, comparativ cu 1,39% în intervalul aprilie-mai. În același timp, există o creștere voluntară a ratei anulărilor din partea pasagerilor, care a ajuns la 4,58% în ultimele două luni, comparativ cu 3,63% în lunile aprilie și mai.
„Românii au ales AirHelp Plus, un serviciu care îi ajută să primească despăgubiri în eventualitatea unui zbor întârziat sau anulat, cu 78% mai mult în lunile iunie-iulie față de perioada primăverii. Serviciul Blue Ribbon, care ajută la trackingul și returnarea rapidă a bagajului pierdut sau întârziat, a fost achiziționat cu 24,4% mai mult decât în aprilie-mai", precizează compania.
Reprezentanții platformei susțin că, în lunile de toamnă, prețurile biletelor de avion ar urma să scadă, astfel: cu 12,6% în septembrie, respectiv cu 34,4% în lunile octombrie și noiembrie.
Potrivit sursei citate, destinațiile preferate de către români în vara 2022 sunt țările europene, cu Italia, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Grecia și Franța în Top 5.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane