Preţurile mondiale la alimente au atins în noiembrie cea mai ridicată valoare din ultimii doi ani
Numărul 47, 10-16 dec. 2019 » Lumea în care trăim
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut semnificativ în luna noiembrie, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii doi ani, ca urmare a majorării preţurilor la carne şi uleiuri vegetale, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează Reuters, citată de Agerpres. După cum se ştie, FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna noiembrie 2019, acest indice a urcat cu 2,7% comparativ cu luna octombrie, până la 177,2 puncte, cea mai ridicată valoare din ultimele 26 de luni.
Organizaţia a subliniat că indicele care măsoară preţul cerealelor s-a diminuat cu 1,2% în luna noiembrie comparativ cu luna octombrie, până la 162,4 puncte, pe fondul concurenţei puternice în rândul marilor producători mondiali de grâu.
În schimb, indicele care măsoară preţul uleiurilor vegetale a înregistrat un salt de 10,4%, până la 150,6 puncte, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat după luna mai 2018, pe fondul creşterii cotaţiilor la uleiul de palmier ca urmare a cererii robuste la import, a utilizării crescute în producţia de motorină bio precum şi a unor posibile deficienţe de aprovizionare în cursul anului următor.
De asemenea, indicele care măsoară preţul la carne a înregistrat un salt de 4,6% comparativ cu luna octombrie, până la 190,5 puncte, aceasta fiind cea mai mare creştere de la o lună la alta înregistrată în ultimul deceniu. „Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la preţurile pentru carnea de bovine şi ovine, ca urmare a cererii puternice de import, în special din China, înaintea sărbătorilor de sfârşit de an. Preţurile la carnea de porc şi de pui au crescut şi ele”, a subliniat FAO.
Indicele care măsoară preţul la zahăr a crescut cu 1,8% comparativ cu luna octombrie, până la 181,6 puncte, pe fondul înmulţirii semnalelor că anul următor consumul mondial de zahăr va depăşi producţia.
În paralel, FAO şi-a îmbunătăţit cu 0,4% estimările privind producţia mondială de cereale în 2019, până la un nivel record de 2,714 miliarde tone, cu 2,1% peste recolta din 2018. Conform celor mai recente estimări, producţia mondială de grâu în 2019 ar urma să ajungă la 766,4 milioane tone, cu 4,8% mai mare decât în 2018. Producţia mondială de orez ar urma să se situeze la 515 milioane tone, în creştere cu 1,6 milioane tone faţă de precedentele estimări, ceea ce înseamnă că în 2019 producţia mondială de orez va fi cu doar 0,5% mai mică faţă de recordul istoric înregistrat în 2018.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial