MyWIZ, secretul contabililor de succes
Prima barieră plutitoare menită să oprească deșeurile de pe râul Dâmbovița, instalată în București cu ocazia Zilei Mondiale a Apei

Prima barieră plutitoare menită să oprească deșeurile de pe râul Dâmbovița, instalată în București cu ocazia Zilei Mondiale a Apei

Telex » Știri 23 martie 2023  

Asociația MaiMultVerde a instalat în București, pe râul Dâmbovița, o barieră plutitoare menită să oprească deșeurile de pe luciul apei, de Ziua Mondială a Apei, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Reprezentanții asociației susțin că este un proiect-pilot care cumulează mai multe exemple de bună practică, reutilizare și producție locală. "Bariera plutitoare a fost creată în cadrul programului Cu Apele Curate, în colaborare cu Nod Makerspace, din bannere publicitare recuperate și donate de Ateliere Fără Frontiere, iar flotoarele sunt construite din bidoane de plastic reutilizate", se menționează în comunicat.

Totodată, barierele plutitoare reprezintă o soluție tehnologică pentru limitarea poluării apelor, fiind concepute pentru a oferi un control sigur, ușor și eficient al diferitelor tipuri de deșeuri de pe luciul apei. Construite astfel încât să plutească de-a lungul suprafeței unui râu, barierele plutitoare sunt menite să rețină plastic, cherestea, frunze, ramuri și alte materiale.

"Este cea de-a șasea barieră plutitoare montată de Asociația MaiMultVerde, după cele 5 instalate deja pe râurile Jiu, Cerna, Olt, Buzău și Siret. Până acum, barierele plutitoare au oprit 46 de tone de deșeuri din plastic, care au fost colectate și preluate de firmele locale de salubrizare în vederea valorificării. Am ales Dâmbovița pentru acest proiect-pilot pentru că nu este doar un râu care trece prin orașul nostru, este una dintre arterele naturale care susțin biodiversitatea, natura în mediul urban, dar și viața noastră, este apa pe care o bem, apa cu care ne spălăm sau cu care gătim", a afirmat Marta Popescu, coordonatorul programului Cu Apele Curate.

Bariera a fost amplasată în zona Splaiului Unirii nr. 160, cu sprijinul SGA Ilfov-București. Aceasta are o lungime de 25 metri, iar locul a fost ales pentru că permite supraveghere constantă, astfel încât să fie observate din timp problemele care pot apărea și să ofere acces facil pentru ambarcațiunile ușoare cu care se va face mentenanța și colectarea deșeurilor oprite. Mai mult, zona Unirii - Biblioteca Națională, acolo unde există spații amenajate de consum de-a lungul malului râului Dâmbovița, este recunoscută pentru acumularea de deșeuri.

În perioada următoare, deșeurile oprite de barieră vor fi colectate de Asociația MaiMultVerde, cu ajutorul voluntarilor, și vor fi preluate de firma locală de salubritate. "Potrivit legii, deșeurile plutitoare trebuie adunate de Administrația Națională Apele Române și de Primăria Municipiului București", a explicat președintele Agenției Naționale de Protecție a Mediului, Laurențiu Păștinaru.

În perioada 2019-2022, au fost organizate peste 80 de acțiuni de igienizare a malurilor Dunării și afluenților săi, cu 4.000 de voluntari, în cadrul cărora au fost colectate 58 de tone de deșeuri. Anual, Asociația MaiMultVerde organizează Săptămâna Apelor, între 14 martie (Ziua Internațională a Râurilor) și 22 martie (Ziua Mondială a Apei). De-a lungul timpului, au fost realizate campanii de informare în comunitățile locale, picturi murale cu mesaje despre protejarea mediului și spații de colectare a plasticului. Anul trecut, a fost demarat un studiu legat de cantitățile de microplastic din Dunăre, ale cărui rezultate vor fi publicate în perioada următoare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.