Prima ediție a evenimentului „Invest in Romania”
Telex » Știri 30 septembrie 2016
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, a lansat astăzi, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, prima ediţie a evenimentului „Invest in Romania”. Manifestarea este dedicată promovării oportunităţilor pentru investiţii, la nivel regional, precum şi stimulării exporturilor româneşti.
La eveniment au participat în calitate de invitaţi speciali: Florin Jianu – președintele CNIPMMR; Costin Borc – viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri; Marius-Horia Țuțuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa; Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța; Sorin Vasilescu – şef serviciu în cadrul MECRMA; Osman Koray Ertas – ambasadorul Turciei la Bucureşti; Mihai Tararache – deputat; Paul Ichim – vicepreședinte Eximbank; Alexandru Petrescu – director general Poșta Română.
„Mă simt deosebit de onorat și mândru de acest proiect al mediului de afaceri în colaborare cu reprezentanții administrației publice, eveniment ce are ca obiectiv principal atragerea investițiilor străine și promovarea exporturilor. Acest eveniment se înscrie în seria de initiațive ale CNIPMMR împreună cu Programul de Guvernare 2016-2020 al Mediului de Afaceri, printre ale cărui obiective se află: obligativitatea ca, prin lege, toate delegațiile organizate la nivel guvernamental care vizează misiuni economice, să implice în componența obligatoriu o echipă de oameni de afaceri, înființarea unui departament în cadrul autorităților publice locale de tipul One Stop Shop dedicat investițiilor strategice, debirocratizarea masivă a sistemului, reformarea și modificare Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale și înființarea unui Birou de atragere de investiții și promovarea exportului. Având în vedere numărul mare de participanți de astăzi, precum și interesul întreprinzătorilor, programul «Invest in Romania» va continua și în celelalte regiuni ale țării”, a preecizat, cu prilejul acestei reuniuni, Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.
După discursurile invitaţilor și prezentarea unor povești de succes din domeniul agriculturii și turismului, evenimentul a continuat cu două workshop-uri desfășurate în paralel, a căror tematică a vizat atragerea de investiții, oportunități de dezvoltare a operațiunilor de import-export, prezentării oportunităților de țară şi repere ale diplomației economice străine şi româneşti, importanţa dezvoltării parcurilor industriale.
„Specificul manifestării a fost reprezentat de faptul că, pentru prima oară în cadrul unui eveniment dedicat mediului de faceri, în cadrul workshop-urilor, antreprenorii au avut posibilitatea de a interacționa direct cu atașații economici ai României din Marea Britanie, Mexic, Germania, Austria, Spania, Italia, Turcia, care au pus la dispoziţia acestora date legate de specificul economic al diverselor pieţe, interesul şi posibilităţile de export pentru firmele româneşti sau tendinţele existente în ţările de referinţă pentru anumite sectoare de activitate”, se precizează într-un comunicat al CNIPMMR.
Evenimentul „Invest in Romania” a continuat cu o serie de întâlniri tematice organizate sub forma unor grupuri de lucru (agricultură, industrie, energie și mediu, parcuri industriale, turism, servicii, comerț), care au vizat consolidarea şi îmbunătăţirea dialogului între mediul de afaceri şi autorităţile centrale şi locale. Ultima partea a manifestării a fost dedicată unei vizite de lucru la Autoritatea Portuară Constanța unde au fost vizitate diverse obiective de interes investiţional.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial