Prima trecere de pietoni inteligentă din orașul Galați
Telex » Știri 4 decembrie 2019
O trecere de pietoni inteligentă a fost montată în premieră pe un bulevard din orașul Galați, informează Mediafax. Aceasta are un sistem de lumini care pornește în momentul în care o persoană traversează strada, oferind o bună vizibilitate șoferilor și pietonilor.
Trecerea de pietoni inteligentă a fost montată pe Faleza Superioară a Dunării, într-o zonă prin care trec numeroase mașini și persoane.
Sistemul are doi stâlpi cu becuri care se aprind automat în momentul în care o persoană traversează strada. Trecerea de pietoni inteligentă este dotată cu senzori de mișcare și cu markeri luminoși intermitenți, cu leduri, montați în asfalt.
„Pentru siguranța pietonilor care se angajează în traversarea străzii, trecerea dispune de un sistem modern ce permite, pe baza senzorilor de prezență, creșterea intensității luminii asigurate de doi stâlpi ce sunt prevăzuți cu două corpuri de iluminat. În plus, de-a lungul trecerii de pietoni, în asfalt, au fost amplasați markeri luminoși intermitenți cu leduri”, a anunțat biroul de presă al Primăriei Municipiului Galați.
Pentru amplasarea sistemului inteligent, primăria locală nu a plătit nimic, acesta fiind montat gratuit de o companie de iluminat public. În viitor, municipalitatea gălățeană intenționează să extindă sistemul în tot orașul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial