Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Primul depozit de stocare a dioxidului de carbon din import, inaugurat în Marea Nordului

Primul depozit de stocare a dioxidului de carbon din import, inaugurat în Marea Nordului

Numărul 10, 15-21 mar. 2023  »  Roza vânturilor

Danemarca a inaugurat miercuri un depozit de stocare a dioxidului de carbon - primul din lume care depozitează CO2 importat din străinătate -, amenajat în Marea Nordului la adâncimea de 1.800 de metri și considerat un instrument esențial pentru încetinirea procesului de încălzire a climei globale, informează AFP, preluată de Agerpres. Paradox: acest "cimitir" de CO2 se află pe locul unui fost zăcământ de petrol, care a contribuit la emisiile de gaze cu efect de seră. Coordonat de gigantul german din industria chimică Ineos și de grupul energetic german Wintershall Dea, proiectul "Greensand" ar trebui să permită stocarea în 2030 a până la 8 milioane de tone de CO2 pe an, echivalentul a 1,5% din emisiile din Franța.

În cadrul etapei-pilot, proiectul a fost inaugurat la Esbjerg de prințul moștenitor Frederik al Danemarcei.

Încă șovăitoare și foarte costisitoare, procedura de captare și de stocare a carbonului ("CCS") constă în extragerea și înmagazinarea CO2-ului, principalul vinovat pentru încălzirea planetei noastre.

Peste 200 de proiecte de acest tip sunt în prezent operaționale sau în curs de dezvoltare la nivel mondial.

Particularitatea Greensand: spre deosebire de siturile deja existente care "sechestrează" CO2-ul emis de instalații industriale învecinate, proiectul danez aduce carbonul de la mare distanță. Adus pe mare către platforma Nini West, amplasată la granița cu apele norvegiene, gazul este transferat apoi într-un rezervor situat la adâncimea de 1,8 kilometri.

Pentru autoritățile daneze, care doresc să atingă neutralitatea carbonului în 2045, acesta este "un instrument indispensabil din cutia noastră de unelte climatice". "Întrucât subsolul nostru are un potențial de stocare mult mai mare decât propriile emisii, suntem în măsură să stocăm și carbonul provenit din alte țări", a declarat ministrul danez pentru Climă și Energie, Lars Aagaard.

Atuurile Mării Nordului. Marea Nordului este o regiune propice pentru depozitare, întrucât găzduiește numeroase gazoducte și rezervoare geologice golite după decenii de exploatări petroliere și gaziere.

"Zăcămintele epuizate de petrol și de gaz prezintă numeroase avantaje, pentru că ele sunt bine documentate și există deja infrastructuri care pot, foarte probabil, să fie reutilizate", a explicat Morten Jeppesen, directorul Centrului de Tehnologii Offshore din cadrul Universității Tehnologice din Danemarca (DTU).

În apropiere de Greensand, gigantul francez TotalEnergies va explora potențialul de depozitare la peste 2 kilometri sub fundul mării, cu obiectivul de a capta anual 5 milioane de tone de CO2 în jurul anului 2030.

Pionier al CCS, Norvegia vecină va primi peste câțiva ani mai multe tone de CO2 lichefiat, provenit de pe "Bătrânul continent". Această țară, principalul producător de hidrocarburi din Europa Occidentală, deține totodată cel mai mare potențial de stocare a CO2-ului de pe continentul european.

Soluție perfectibilă. Cantitățile stocate rămân însă mici în raport cu emisiile. Potrivit Agenției Europene de Mediu, Uniunea Europeană a emis 3,7 miliarde de tone de gaze cu efect de seră în 2020, un an în care activitățile economice și umane au fost totuși afectate de pandemia de COVID-19.

Mult timp percepută ca o soluție tehnică complicată, costisitoare și cu utilitate marginală, CCS este considerată în prezent necesară atât de Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC), cât și de Agenția internațională pentru energie.

Cu toate acestea, CCS nu este o soluție miraculoasă.

Mare consumator de energie, procesul de captare și de stocare a CO2-ului emite el însuși echivalentul a 21% din gazul capturat, potrivit unui think-tank australian, IEEFA.

Iar tehnica în sine nu este lipsită de riscuri, previne același grup de experți, citând riscul unor scurgeri de gaze cu consecințe catastrofale. "CCS nu trebuie să fie utilizat pentru a menține nivelul actual al producției de CO2, ci este necesar pentru a limita CO2-ul din atmosferă", a declarat Morten Jeppesen. "Costul generat de stocarea carbonului trebuie redus și mai mult pentru ca CCS să devină o soluție durabilă de atenuare, pe măsură ce industria de profil va deveni mai matură", a adăugat cercetătorul danez.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.