Primul oraș pe Marte va putea găzdui 250.000 de oameni
Telex » Știri 22 martie 2021
Companie de arhitectură ABIBOO a creat Nüwa, primul plan pentru un oraş care să fie construit pe Marte, relatează Mediafax. Oraşul se va afla pe verticală şi nu pe orizontală, în interiorul unor stânci aflate pe suprafaţa „planetei roşii”. Numele a fost inspirat de mitologia Chineză, Nüwa fiind zeiţa care proteja oamenii.
Construcţia oraşului pe verticală în stâncă diminuează efectul presiunii atmosferice şi al radiaţiilor. Materialele prime care vor fi folosite la construcţia oraşului vor fi procurate de pe planetă. Populaţia unui astfel de oraş nu va fi mai mare de 250.000 de oameni. Aceştia se vor vor putea hrăni cu micro-alge cultivate în interiorul acestor oraşe. Spaţiile de recreere şi divertisment vor include atât sportul, cât şi activităţi similare cu cele de pe Pământ. Un bilet pentru o astfel de viaţă ar putea costa undeva la 300.000 de dolari. Construcţia unui astfel de oraş ar putea începe în anul 2054, iar primii oameni vor locui acolo începând cu anul 2.100.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial