Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Principalele prevederi ale Legii nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990

Principalele prevederi ale Legii nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990

Numărul 27-28, 14-27 iulie 2020  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

Legea nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 583 din 2 iulie 2020. Vă prezentăm în rândurile următoare principalele prevederi ale acestui act normativ:

I. Legea societăților nr. 31/1990 se modifică și se completează după cum urmează:

1. Abrogă articolul din lege potrivit căruia:

  • o persoană fizică sau o persoană juridică nu putea fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată. 
  • o societate cu răspundere limitată nu putea avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană. 

Reamintim faptul că, potrivit vechilor reglementări din lege, în caz de încălcare a prevederilor de mai sus, statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și orice persoană interesată putea cere dizolvarea pe cale judecătorească a unei societăți astfel constituită. 

Concluzie: Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 102/2020 (5 iulie 2020) o persoană fizică sau o persoană juridică va putea fi asociat unic în mai multe societăți cu răspundere limitată.

De asemenea, o societate cu răspundere limitată va putea avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.

2. La autentificarea actului constitutiv în cazurile prevăzute la art. 5 din lege sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de Oficiul Registrului Comerțului privind disponibilitatea și rezervarea firmei.

Vechea reglementare: „La autentificarea actului constitutiv în cazurile prevăzute la art. 5 sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerțului privind disponibilitatea și rezervarea firmei și declarația pe propria răspundere privind deținerea calității de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată”.

Concluzie: a fost eliminată obligația prezentării declarației pe propria răspundere privind deținerea calității de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată, întrucât, potrivit noilor modificări nu mai este obligatorie deținerea calității de asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.

3. La înmatricularea societății și la schimbarea sediului social se va prezenta la sediul Oficiului Registrului Comerțului documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social înregistrat la organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui circumscripție se situează imobilul cu destinație de sediu social.

Vechea reglementare:

„La înmatricularea societății și la schimbarea sediului social se va prezenta la sediul oficiului registrului comerțului:

 a) documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social înregistrat la organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui circumscripție se situează imobilul cu destinație de sediu social;

b) un certificat emis de organul fiscal prevăzut la lit. a), care certifică faptul că pentru imobilul cu destinație de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existența altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosință asupra aceluiași imobil, după caz;

c) în cazul în care din certificatul emis potrivit lit. b) rezultă că sunt deja înregistrate la organul fiscal alte documente care atestă cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil cu destinație de sediu social, o declarație pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social, prevăzute la alin. (4)’’. 

Concluzie: a fost eliminată obligația prezentării certificatului emis de organul fiscal/declarației pe propria răspundere în legătură cu cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil/respectarea condițiilor referitoare la sediul social.

4. Se abrogă articolul din lege potrivit căruia „La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți numai dacă imobilul, prin structura lui și suprafața sa utilă, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite sau în spații distinct partajate. Numărul societăților ce funcționează într-un imobil nu poate depăși numărul de încăperi sau spații distincte obținute prin partajare”.

Concluzie: La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți, fără alte condiții privind suprafața sau numărul acestora.

5. Avizul privind schimbarea destinației imobilelor colective cu regim de locuință, prevăzut de Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, nu este necesar atunci când administratorul sau, după caz, administratorii declară pe propria răspundere faptul că la sediul social nu se desfășoară activitate.

II. Guvernul va revizui normele metodologice de aplicare a prezentelor modificări în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.